George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
— Nu trebuie s[ te superi, am zis =i eu a=a, =tiu eu c[
dumneata e=ti un om bun.
Mo= Costache, ]ngrijorat =i a=a de prea marea consuma\ie
de alimente, se ]nfrico=ase, ]ns[ nu =tia cum s[ scape de Paulina.
La=itatea lui ]nn[scut[ ]i r[pea orice ini\iativ[. Privi deci cu
mul\umire pe geam numai mimica unei scene pe care n-o putea
auzi, =i ]n care se vedea cum Marina, fioroas[, d[ br`nci
Paulinei afar[ din buc[t[rie =i o amenin\[ cu f[c[le\ul. Menajera
st[tu ]n cas[ doar at`t c`t s[-=i ]nt[reasc[ la loc conciul, =i
apoi disp[ru pentru totdeauna. Felix =i Otilia r`ser[, mo=
Costache ]i privea cu mina comic[ a unui vinovat care ]=i d[
seama de neghiobia lui, ]n schimb St[nic[ ]nflori dincolo
incidentul, din toat[ seva imagina\iei lui.
— }\i dau cuv`ntul meu de onoare c[ mo= Costache are un
copil cu ea, am v[zut eu copilul, s[ nu v[ mira\i dac[ o s[-i
lase ceva avere, de hat`rul progeniturii. De ce crezi c-a gonit-o
Marina? A fost pus[ la cale de Otilia =i de Felix, care n-au nici
un interes s[ fie concura\i. A b[tut-o m[r, am auzit chiar c[ s-a
internat ]n spital.
Otilia, a=ezat[ pe genunchii b[tr`nului, ]i m`ng`ia chelia
de por\elan.
— Papa, z[u, tu e=ti b[tr`n =i n-ai nici o minte. Ce nevoie
aveai s-o aduci ]n cas[ pe individa aia? Nu te ]ngrijim noi,
nu-\i facem toate gusturile?
B[tr`nul =edea cu o buz[ l[sat[-n jos, ]n cea mai perfect[
poz[ de c[in\[.
— Las’ c[ am eu grij[ de fe-feti\a mea, zise el, cu g`ndul
la specula\iile lui fanteziste, am eu grij[.
— Papa, nu te mai ]ngriji de mine, \i-am spus, eu n-am
nevoie de nimic!
Spun`nd acestea, Otilia era cu des[v`r=ire sincer[,
fiindc[ uitase de banii de care vorbise Pascalopol c[ s-ar fi
depus pe numele ei.
Marina v`r] ]n cap lui mo= Costache c[ e bine s[ fac[
sfe=tanie ]n cas[ pentru gonirea duhurilor rele, fiindc[ de
aceea se ab[teau at`tea necazuri de la o vreme. Nu mai
423