George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
Mo= Costache privi ]ntreb[tor la Felix, apoi, ascult`nd, a=ez[
cutia ad`nc sub pern[, iar cheile le leg[ la br`u.
— A=a-mi place, c`nd m-ascul\i! zise Weissmann: eu am
venit s[-\i fac bine, s[ execut ordinele doctorului. M`ine, dac[
e=ti cuminte, po\i s[ mergi s[ faci chef!
— He, he! r`se mo= Costache, amuzat, desf[c`nd =tirbenia
gurii.
Cei doi studen\i ]ncununar[ din nou pe b[tr`n cu o pung[
de ghea\[, =i Weissmann, dup[ ce-i trase ciorapii gro=i din
picioare, ]i puse sinapisme pe t[lpi, ceea ce produse bolnavului
g`dilituri =i bun[ dispozi\ie. }n genere, Felix fu izbit de
exuberan\a nea=teptat[ a b[tr`nului, de pornirea lui de a vorbi.
— }n cazurile astea, explic[ Weissmann, ]ncredin\at c[
b[tr`nul nu ]n\elege, avem pu\in[ euforie!
— Injec\ie nu-mi faci? ]ntreb[ deodat[ mo= Costache pe
Weissmann.
— De ce s[-\i fac injec\ie, dac[ n-ai nevoie? Nici n-am
sering[!
— Dac[-\i trebuie sering[, zise b[tr`nul, ]nchiz`nd ochii,
]\i v`nd eu una ieftin.
+i Weissmann =i Felix r`ser[, =i acesta din urm[ fu ]n fundul
sufletului mul\umit de manifest[rile de avari\ie ale b[tr`nului,
fiindc[ asta dovedea integritatea facult[\ilor mintale =i era un
semn c[ b[tr`nul se va restabili, spre bucuria Otiliei. Orice
]ncercare de a convinge pe b[tr`n s[ se culce fu zadarnic[, =i
mo= Costache, a=a de ]nchis de obicei, avu gust de povestit =i
f[cu celor doi tineri, a=eza\i pe scaune de o parte =i de alta a
patului cu mari suluri de lemn, dest[inuiri din tinere\ea lui.
Limba era parc[ mai dezlegat[ dec`t de obicei.
— +i tata =i mo=u-meu, zicea el, au tr[it mult. Mo=u-meu a
avut peste nou[zeci de ani c`nd a murit =i nici n-a murit de
moarte bun[. A mers ]ntr-o toamn[, cam pe vremea asta, dar
ceva mai t`rziu, la v`n[toare spre Pite=ti, ]n sus, c[lare =i cu
pu=ca la um[r. C[l[rea bine =i se \inea drept, cu toate c[ era
b[tr`n. Calul a sim\it ceva l`ng[ o p[dure =i s-a speriat, =i cum
mo=ul se rezemase cu m`na de un copac, ]n\elegi, calul a
389