George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
se preg[tea s[ ]nfig[ un deget, c`nd auzi glasul lui St[nic[.
Acesta se afla acum al[turi =i cuv`nta lui mo= Costache:
— Pe onoarea mea, l-a l[sat ca pe un c`ine. N-are nici
c[m[=i pe el. }mi crap[ obrazul de ru=ine, fiindc[, ce vrei,
sunt ginere. M-am ]nt`lnit cu un intern. M[car dumneata, ca
cumnat, ai putea s[-i trimi\i, acolo, o sut[ de lei, s[ speli
ru=inea familiei. Eu ce-am putut am dat. D[-mi-i mie, c[ trec
eu pe acolo.
Felix ]n\elese c[ St[nic[ vorbea de Simion. Mo= Costache
fu auzit morm[ind:
— Auzi ru-ru=ine, cu pensia lui.
— Nu-i a=a? se auzi glasul lui St[nic[. +tiam eu c[ dumneata
e=ti omul lui Dumnezeu =i ai s[-i dai.
— Asta am s[ v[d eu, trimit eu pe Felix, n-ai grij[ dumneata.
— Eh! f[cu St[nic[, dezam[git.
Lui Felix ]i fu fric[ de putin\a ca St[nic[ s[ spun[ despre el
o vorb[ care s[-i displac[. Pentru a ]n[bu=i orice prostie a
acestuia, Felix ]nfipse m`inile ]n clape =i ]ncepu s[ descifreze
o pagin[ din Folies d’Espagne de Arcangelo Corelli. Prins asupra
faptului, St[nic[ ie=i din odaia lui Costache =i plec[, dup[ ce
f[cu mu\e=te, cu m`inile, un semn de repro= c[tre Felix c[ i-a
stricat combina\ia. Felix continu[ s[ c`nte bucata l[sat[
deschis[, ]nainte de plecare, chiar de Otilia. }n odaia ]nalt[ =i
aproape goal[, pianul r[suna, f[c`nd ecouri prin unghere. Se
]nsera. Felix =i-o aminti pe Otilia st`nd cu un picior ]ndoit sub
trup pe scaun, scutur`nd mereu p[rul blond peste urechi =i
arunc`nd furtunos degetele sub\iri deasupra clapelor, ]n vreme
ce cu glasul ]ng`na fraza muzical[. }ncerc[ s[ dea m`inilor
alergarea aceea, spre a-=i ]nsu=i starea de spirit a fetei, dar nu
fu ]n stare. Nu era un pianist prea bun. Trase repede capacul
peste claviatur[. R[sunetul coardelor interioare se mai auzi
pu\in, ca scuturarea unui brad ]nc[rcat cu chiciur[, apoi totul
se ispr[vi ]ntr-un chi\c[it u=or, =i Felix avu uimirea de a constata
c[ din direc\ia pianului fugea m[runt un =oricel speriat. „Am
gonit geniul pianofortelui“, g`ndi el, =i p[r[si odaia.
Ie=ind ]n ora=, Felix vis[ mai mult dec`t oric`nd la Otilia,
cu o vag[ presim\ire c[ ceva trebuia s[ se ]nt`mple. Prin
298