George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
— Hm! spuse ea ar\[gos =i cu un glas r[gu=it, ]ns[ forte. Dar
e=ti fl[c[u ]n lege!
— Intr[ la Universitate, Aglae, l[muri b[tr`nul, cu acela=i
sup[r[tor glas stins, ]nso\it de r`sul f[r[ rost.
—Da?! se mir[ sumbru doamna =i-=i continu[ jocul cu
Pascalopol.
— E tanti Aglae, sora lui papa, explic[ Otilia lui Felix,
v[z`ndu-l cam nedumerit.
— De unde s[ m[ cunoasc[? ]ntreb[ Aglae. C`nd a murit
m[-sa, era numai at`t. De atunci nu l-am mai v[zut. Tu \i-l
aminte=ti, Aurico?
Ru=inat de brusche\ea expresiunii „m[-sa“ =i de familiaritatea
cu care oameni aproape str[ini vorbeau de familia lui,
Felix privi sfios la aceea pe care o chemau Aurica. Era o fat[
cam de treizeci de ani, cu ochii proeminen\i ca =i ai Aglaei,
cu fa\a prelung[, sf`r=ind ]ntr-o b[rbie ca un ac, cu t`mple
mari ]ncercuite de dou[ =iruri de cozi ]mpletite. +edea cu coatele
pe mas[ =i cu capul ]ntre palme, privind jocul celor doi. La
apropierea lui Felix, ridic[ ochii fix`nd cu avid[ curiozitate
pe t`n[r =i ]ntinz`ndu-i la buze o m`n[ arcuit[.
— E veri=oara Aurelia, coment[ Otilia.
Lui Felix numele acestea ]i erau vag cunoscute, dar nu-=i
amintea s[ mai fi v[zut vreodat[ persoanele. }l sup[ra de altfel
grozav ridicola valiz[, pe care o trecuse ]n m`na st`ng[,
neav`nd r[gazul s-o a=eze undeva. Otilia, sf`r=ind prezentarea,
p[r[si bra\ul lui Felix =i se rezem[ de scaunul lui Pascalopol,
]ntreb`nd:
— Cum merge?
— Prost, domni=oar[ Otilia! zise acesta, ]ntorc`nd un cap
gale= spre speteaza scaunului s[u.
R[mas singur, Felix c[ut[ o sc[pare din aceast[ ciudat[
situa\ie =i se retrase spre fundul od[ii, unde, ]n semiobscuritate,
se z[rea o canapea de plu= ro=u. V[z`ndu-se
uitat de to\i, ]=i l[s[ ]n sf`r=it valiza jos =i se a=ez[. O tuse
apropiat[ ]l f[cu s[ tresar[ speriat. Abia atunci observ[ c[
]n apropierea sa, la o m[su\[, se mai afla un om. Un b[rbat
19