George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
F[c`ndu-se c[ nu ]n\elege vorbele bolnavului, St[nic[ puse
m`na pe marginea cear=afului, ridic`ndu-l ]n sus, ca spre a
controla salteaua.
— E bun patul [sta, se inform[ el, e destul de moale? De ce
nu stai ]n dormitor?
— La-las[-m[-n pace! Ce vrei?
St[nic[, netulburat, pip[i mai de aproape salteaua, apoi
v`r] brusc m`na sub ea =i trase pachetul cu bani. B[tr`nul
holb[ ochii, sc[p[ gura mare spre a spune ceva, se d[du jos
printr-o sfor\are supraomeneasc[, pe marginea patului =i url[
gutural, pl`ng[tor:
— Banii, ba-banii, pu-punga=ule!
Apoi deodat[ se pr[bu=i la p[m`nt. St[nic[ v`r] bine
pachetul sub c[ma=[, spre p`ntece, privi pe fereastr[ =i ie=i
prin salon =i prin u=a gotic[. }n curte nu era nimeni =i nici pe
strad[. Intr[ calm ]n curtea vecin[ =i, g[sind pe Aglae =i pe
Aurica, le zise:
—M-am ]nt`lnit cu Otilia, care roag[ pe Aurica s[ se duc[
pu\in pe la b[tr`n, s[ vad[ ce face.
— Du-te, Aurico, consilie Aglae.
— Hai, c[ merg =i eu, se oferi St[nic[, s[ v[d cum ]i
mai merge.
G[sind pe b[tr`n mort, Aurica \ip[, St[nic[ se mir[, alerg[
s[ vesteasc[ pe Aglae, care veni cu toat[ banda, tocmai pe
c`nd sosea =i Otilia, care se opri, galben[, ]n prag. St[nic[ s[ri
la ea s-o ]mbr[\i=eze =i s-o m`ng`ie:
— Otilia, Otilia, veri=oara mea scump[, fii tare, fii la
]n[l\ime, era doar de a=teptat un astfel de deznod[m`nt. Apoi
explic[ tuturor ]nt`mplarea:
— Otilia tocmai mi-a spus: stai aici =i p[ze=te =i cheam-o
pe Aurica! Eu m-am dus s-o chem pe cumnat[-mea =i am venit
cu ea. C`nd colo b[tr`nul era pe jos, ici. Se vede c[ a avut
nevoie de ceva =i s-a ridicat s[ ia, =i pe urm[ i-a venit r[u.
— Da, mam[, confirm[ Aurica, eu am intrat ]nt`i ]n odaie,
=i c`nd am v[zut, m-am speriat =i am \ipat, am \ipat! Vai, cum
m-am speriat!
460