George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
— Dec`t s[ vin[ cineva s[ fure, mai bine s[ le ducem
dincolo lucrurile mai de pre\.
+i ]ncepu scotocirea. C[rar[ scaunele, tablourile, oglinzile
— prin fa\[, ca s[ nu simt[ b[tr`nul! Olimpia =i St[nic[ luau
lucruri m[runte =i le ascundeau pe cont propriu, ]nghiontindu-se
unul pe altul. Otilia v[zu cum Marina, St[nic[, Titi, Olimpia,
Aglae treceau ]n =ir, prin z[pad[, spre fundul cur\ii, de diminea\[,
=i sufletul i se umplu de revolt[. Avu impulsiunea de a deschide
o fereastr[ a geaml`cului =i de a \ipa, apoi se ]ngrozi c[ b[tr`nul
a murit =i alerg[ ]n c[ma=[ =i-n picioarele goale p`n[ ]n
sufragerie, unde b[tr`nul dormea lini=tit, sfor[ind. Atunci se
]ntoarse ]n odaia ei, se ]mbr[c[ =i scul[ dup[ aceea =i pe Felix,
pe care-l duse la geam.
— Vezi ce se ]nt`mpl[ aici? Ce zici?
Felix se umplu de indignare, la r`ndul lui, ]ns[ Otilia ]l
sf[tui s[ tac[.
— Este inutil, dac[ nu e papa, n-au dec`t s[-=i ia toate
fleacurile. Nu trebuie s[ simt[ bietul papa, fiindc[, dac[ afl[,
se sup[r[ =i moare pe loc.
Observa\ia i se p[ru lui Felix foarte cuminte. Banda oper[
deci ]n lini=te, p`n[ ce obosi, am`n`nd pe alt[ dat[ noul
transport. Aurica poftise =i la pianul Otiliei, dar mai mult din
gelozie Olimpia declarase c[ nu se cade, c[ este o margine ]n
toate. Pianul era al Otiliei, de la mam[-sa.
— Unde st[ scris asta? Are act? se r[\oi Aurica.
St[nic[ interveni, tactic:
— Las[, frate, mai t`rziu o s[ discuta\i asta. Pianul e al[turi
de sufragerie =i se aude c`nd ]l scoate\i. („Pervers[ familie!“ o
calific[ ]n g`nd el.)
B[tr`nul =edea pe spate, nemi=cat, dar tr[gea cu urechea. I
se p[ru c[ aude zgomote suspecte, =oapte, =i c`nd Otilia fu
l`ng[ el, ]ntreb[:
— Cine vorbe=te a=a? Ce tot sc`r\`ie acolo, prin od[i?
— E v`ntul, papa.
— Nu intr[ v`ntul ]n casa mea. M[ duc s[ v[d.
+i f[cu sfor\area de a se da jos din pat. Otilia ]l opri cu
bl`nde\e =i se jur[ c[ nu e nimic. Deschise u=a de la odaia cu
456