George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
r`nd, sus\inut pe st`lpi putrezi =i unsuro=i. Dup[ oarecare
dibuire, Felix urc[ ni=te sc[ri de lemn murdare =i se trezi ]n
geaml`cul de sus ]n care se juca, alerg`nd cu mult zgomot, o
droaie de copii jerpeli\i. Podi=ca r[sun[ grozav la pa=i, =i
coridorul mirosea p[trunz[tor a excremente. Felix ar fi voit s[
plece, spre a nu fi prins de Weissmann, at`t de umilitoare i se
p[rea situa\ia, ]ns[ c`teva capete ie=ir[ la o u=[. O femeie
t`n[r[ despletit[ ]nainta de-a binelea, ar[t`ndu-=i picioarele
goale. Un evreu b[rbos, mai mult b[tr`n, ]i strig[:
— Intr[ ]napoi, Fany, de ce ie=i dac[ tu n-ai pantofi? Ce
s[-\i fac eu dac[ n-ai pantofi? Ce s[ caute domnul? ]ntreb[
apoi b[tr`nul pe Felix, ]n vreme ce numeroase capete ap[rur[
de jur ]mprejur la u=ile =i ferestrele din geaml`c.
— C[ut[m un domn student Weissmann...
— Ha, ha, Weissmann, este, este Weissmann, st[ acolo ]n
cap[t, cu m[tu=[, pot s-o chem, c[ el acum e dus. Dar are s[
vin[, sigur c[ are s[ vin[.
Vesel c[ nu-l g[sise, Felix protest[:
— Nu e nevoie!
— Dar nici cum v[ cheam[ nu vre\i s[ spune\i? C`nd are s[
vin[, eu am s[-l anun\, sigur c[ am s[-l anun\! Nu pot eu s[ fac
a=a un serviciu la un vecin?
— Spune\i-i c[ a venit colegul Felix =i-l cheam[ urgent acas[.
— S-a f[cut, zise b[tr`nul, conduc`ndu-l pe t`n[r jos. Poate
ave\i nevoie s[ cump[ra\i ceva, poate mobil[, poate haine,
ciorapi buni, pl[ci de gramofon? +tiu eu ni=te ocazii. Orice
putem s[ v[ procur[m.
Felix f[cu un semn de nega\ie cu capul. B[tr`nul, ]ntristat,
cobor] glasul:
— +tiu eu ce cau\i dumneata! Avem ni=te domni=oare
minunate, ni=te prin\ese, le-au murit p[rin\ii, s[racele.
T`n[rul iu\i pa=ii. B[tr`nul, pierz`nd orice speran\[, ]i strig[
din mijlocul cur\ii:
— +tii c`\i st[m noi aci? Aici sunt dou[ sute de chiria=i, a=a
s[ am eu bine, =i numai un singur closet.
}nfrico=at, Felix se urc[ ]n tr[sura care-l a=tepta, =i f[cu
semn cu m`na birjarului s[ m`ne. Se d[du jos ]n strada Rahovei
380