George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
=i o lu[ apoi pedestru =i iute spre cas[. }n curtea care i se p[ru
a avea un aer cimitiros, dezolat r[suna ecoul convorbirii din
sufrageria cu ferestrele deschise. Felix ]i g[si pe to\i ]n jurul
mesei, juc`nd c[r\i =i vorbind ca =i c`nd nimic nu s-ar fi
]nt`mplat, ]nv[lui\i ]n perdele mari de fum. Mo= Costache, pe
canapea, ]ncepuse s[ tu=easc[, dar p[rea limpezit la fa\[,
normal. A=ezat[ pe un scaun, al[turi, Otilia ]i ]ndrepta aci
punga cu ghea\[, aci plapuma, ]ntreb`ndu-l ]n =oapt[ dac[ se
simte mai bine.
— Na, afurisit[ carte, exclam[ St[nic[, tr`ntind o figur[
oarecare, e tot ce am. A=a mi se-nt`mpl[ c`nd joc cu Olimpia.
Nevasta e piaz[-rea.
Vasiliad, foarte atent, mu=c`nd cu din\ii dintr-un \igaret de
os, =edea ]nfundat ]n evantaiul lui de c[r\i =i arunca ho\e=te
numai privirile la ceilal\i.
— Lucrezi mu\e=te, ho\omanule, ]l mustr[ St[nic[, amical,
e=ti vulpe b[tr`n[, las’ c[ te =tiu eu. C`=tigi mereu, de un
ceas. Ai luat banii lui mo= Costache degeaba, =i acum ne
cure\i =i pe noi.
— St[nic[, nu vorbi at`t, =i joac[, dac[ joci. Arunc[ colo
cartea, vorbi Aglae.
— Uite-o, d[-o la naiba, partida asta am pierdut-o. Barem
de a= trage vreun folos de unde =tiu eu. Acum to\i suntem la
ordinele mamei-soacre, ea e clo=ca cu pui. Nici nu mai joc.
Aurica se v[iet[:
— Vai, dar de ce nu mai juc[m, ce vrei s[ facem? Ne plictisim
s[ tot p[zim at`ta.
St[nic[ schi\[ cu buzele mai mult dec`t pronun\[:
— }\i p[ze=ti zestrea ta, feti\o. Mama-soacr[ ne umple de
bani, dac[... m[-n\elegi.
Aglae ]i f[cu semn cu m`na s[ fie prudent, ]n vreme ce
St[nic[ str`mba din nas, cu ]n\elesul „nu conteaz[„.
Olimpia, t[cut[, grav[, mestec[ c[r\ile, apoi le puse ]n
fa\a doctorului Vasiliad, spre t[iere. Jocul re]ncepu =i convorbirea
continu[. Felix, distrat, n-o putea urm[ri, dar auzea, r`nd pe
r`nd, fragmente din frazele fiec[ruia, disting`ndu-le dup[
timbru, c[ci juc[torii erau ascun=i, ca zeii, ]n norii de fum.
381