George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
dea ochii cu Otilia =i r[mase ]nchis ]n odaie. C`nd, t`rziu,
ie=i, ca un ho\, u=a od[ii fetei era deschis[, scrisoarea lipsea
de pe mas[, iar Otilia era ]n ora=. Se-ntoarse la mas[ cu
Pascalopol =i cu mo= Costache, privi pe Felix degajat, se purta
ca =i c`nd nimic nu se-nt`mplase. Contrariat, Felix deveni
]ndr[zne\ =i ]ncerc[ s[ controleze efectul scrisorii. F[cu a=a
]nc`t s[ se afle la un moment dat singur cu Otilia. Fata ]l
privi franc, ]i spuse vorbe indiferente =i nu p[ru nici intimidat[,
nici cu con=tiin\a ]nc[rcat[. Lui Felix ]i ]ncol\i b[nuiala c[
scrisoarea nu-i c[zuse ]n m`ini =i f[cu atunci ceea ce alt[
dat[ n-ar fi f[cut. Profit`nd de faptul c[ Otilia era jos cu
Pascalopol, intr[ ]n odaia ei, arunc[ ochii pe pat =i pe mas[,
pe du=umea, ]ns[ nu fu chip s[ descopere nimic. Scrisoarea
fusese luat[ de cineva, ]n orice caz.
A doua zi, la mas[, Otilia fu tot at`t de senin[, seara nu
veni deloc. O m`hnire mare cuprinse pe Felix, o sil[ de toate,
=i prin cap ]i trecur[ idei extravagante. Se g`ndea s[ lase totul
balt[, s[ fug[ undeva ]n lume, ca fochist pe un vapor, ]=i
]nchipuia consternarea Otiliei, regretul ei de a-l fi f[cut s[
sufere =i s[ plece, o vedea pl`ng`nd. Melodrama asta inexorabil[
]i mi=c[ toate fibrele sufletului =i pref[cu descurajarea
]ntr-o mare durere consolatoare. }=i chinuia totu=i mintea cu fel
de fel de ipoteze: Otilia a g[sit scrisoarea, dar n-a b[nuit de la
cine este, =i-a ]nchipuit c[ e vreo glum[, vreo h`rtie veche a
lui Felix; a g[sit-o =i, distrat[, a aruncat-o f[r[ s-o desfac[; n-a
g[sit-o deloc, scrisoarea c[z`nd undeva printre lucruri; a citit-o,
dar nu-l iube=te pe Felix. Ipoteza din urm[ aprindea gelozia ]n
inima lui Felix. Cum? Otilia are at`ta putere de a se preface?
Are at`t de pu\in[ inim[ ]nc`t s[ nu vrea s[-i spun[ o vorb[? E
]n stare s[ iubeasc[ pe b[tr`nul Pascalopol =i s[-l treac[ cu
vederea pe el? O und[ de m`nie trecu prin el =i toate =tirile
rele despre Otilia se adunar[ peste capul lui ]ntr-un stol negru,
]nfrico=[tor. Nu, nu. Otilia se purtase cu el ca o sor[. Nu putea
s[-l urasc[. Poate c[ a sup[rat-o prin gestul lui. Nu se c[dea
s[-i scrie ]n chipul acela, care dovedea c[ p[trunsese ]n odaia
ei (impruden\[ neiertat[), ci s[-i spun[ de-a dreptul, discret.
124