George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
— Domni=oara Otilia, continu[ St[nic[, este o fat[ foarte
simpatic[, dar =ti\i, educa\ia ei a fost fatalmente neglijat[.
Mo= Costache e om b[tr`n, nu poate s-o supravegheze, n-are
interes, ]n definitiv.
— Pentru ce n-are interes? ]ntreb[ serios mo=ierul.
St[nic[ ]=i pierdu pu\in cump[tul.
—Pentru c[, cred c[ =ti\i, poate, Otilia nu e fata lui, e o...
— Domnule Ra\iu, observ[ Pascalopol cu repro=, e=ti un
om cu cultur[, un avocat, nu ]n\eleg cum po\i vorbi astfel de
lucruri. Credeam c[ vii s[-mi spui ceva serios.
— Depinde de cum vede\i chestiunea. E foarte serios. Otilia
e t`n[r[, neexperimentat[, azi se ]nt`lne=te c-un t`n[r, m`ine
cu altul, o fat[ gre=e=te u=or. }n casa lor st[ un student de v`rsta
ei, pentru care se pare c[ are ]nclina\iuni... Cumnata mea Aurica
a v[zut lucruri decisive, dar, ca domni=oar[, s-a sfiit s[ v[
comunice, de aceea am luat eu hot[r`rea s[ v[ scutesc de o
decep\ie. }n\elege\i, un om mai ]n v`rst[, chiar bogat, nu poate
lupta cu temperamentul aprins, poate prea aprins, al unei fete
de nou[sprezece ani.
Pascalopol lovea nervos ]n birou cu coada unui cu\it de
t[iat h`rtie.
— }n definitiv, cu ce scop ]mi spui toate astea? ]ntreb[ el,
ridic`ndu-se.
— Dar... ca s[ v[ servesc, din recuno=tin\[, p`n[ nu e
prea t`rziu.
— }\i mul\umesc, zise scurt Pascalopol, acum sunt ocupat.
+i trecu ]n alt[ camer[, ]ncuind u=a dup[ sine. St[nic[ mai
r[mase pu\in pe scaun, examin`nd suprafa\a biroului. Lu[ ]n
m`ini o carte de vizit[, o h`rtie scris[ la ma=in[, un plic cu
antet, le examin[ =i le puse la loc, apoi scoase din cutie dou[
\ig[ri de foi =i se ridic[. La u=[ se opri =i, r[zg`ndindu-se, se
]ntoarse =i mai lu[ ]nc[ dou[ \ig[ri.
Pascalopol, ]ntors de la mo=ie, ]=i reluase de mult obiceiurile
=i, f[r[ a-=i exagera primejdiile din partea lui Felix, venea
aproape ]n fiecare zi la mo= Costache. }n seara aceasta nu
veni. Pe fa\a Otiliei, Felix citi o umbr[ de preocupare. A doua
105