George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
Doctorul ]ng[lbeni =i mai tare la solemnitatea propriilor lui
cuvinte =i str`nse puternic m`inile copilului, spre a-i ocroti
izbucnirea. Dar vestea era prea tare pentru experien\a sufleteasc[
a lui Felix. El ]n\elese doar at`t, c[ ceva foarte neobi=nuit
se petrece ]n cas[, =i l[s[ capul ]n jos. Doctorul continu[:
— M`ine, c`nd te duci la =coal[, spune domnului institutor
c[ n-ai sa mai vii. Vei merge ]ntr-un pensionat.
Toat[ noaptea, Felix fu chinuit de o agita\ie nemaiavut[,
care-i sf[r`m[ somnul. Nu era nici durere propriu-zis[, nici
fric[, ci acel zbucium al necunoscutului pe care-l ai ]n noaptea
dinaintea plec[rii pentru totdeauna ]ntr-o \ar[ ]ndep[rtat[. A
doua zi intr[ ]n clas[ cu m`na ]ndoliat[ =i se a=ez[ ]n banc[
cu pelerina pe el, ]n a=teptarea numai a institutorului.
— A murit mama mea, explic[ el colegului de banc[, intrigat.
— A murit mama ta? se mir[ acela ca de un eveniment
onorabil.
— Da.
— Lui Sima i-a murit mama lui! strig[ pi\ig[iat colegul
c[tre clas[.
Copiii se str`nser[ ]n jurul lui Felix, privindu-l cu mare
curiozitate.
— +i acuma nu mai vii la scoal[?
— Nu.
Copiii erau prea mici, ca s[ ]ncerce vreun sentiment de
comp[timire. Ei erau doar izbi\i de acest privilegiu al lui Felix
de a nu mai veni la =coal[. C`nd intr[ institutorul, un om de
treab[, stors la fa\[, care-=i ridica mereu pantalonii prea lungi,
copiii ]l l[murir[ ne]ntreba\i.
— Domnule, lui Sima i-a murit mama lui!
Institutorul ]=i ]mpreun[ m`inile sincer emo\ionat =i se
apropie de banca lui Felix, ]n vreme ce copiii, ]n loc s[ se
duc[ la locul lor, f[cuser[ cerc ]n jurul b[ncii eroului.
— Ce spui?! Bietul b[iat! Ce nenorocire! +i acum nu mai
vii la noi?
— Nu.
— }mi pare foarte r[u. Ce nenorocire!
23