George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
— Felix, suie-te s[ vezi ce f`n moale!
Mo=ierul, nemaig[sind alt chip de a fi pe placul Otiliei,
f[cu semn lui Felix s[ se urce.
— Vai, ce stoguri se v[d pe c`mp! Ale cui sunt?
— Ale mele sunt, zise Pascalopol, obidit.
— S[ mergem, s[ mergem! \ip[ Otilia =i cobor] numaidec`t.
Tr[sura ie=i din patrulaterul =urilor =i o lu[ pe c`mp, pe un
drum indicat de ro\ile c[ru\elor. }ntre dou[ linii paralele p`n[ la
o distan\[ considerabil[ =i dep[rtate ]ntre ele cam cu o sut[ de
metri, se ]ntindea un loc de f`na\, de pe care iarba fusese cosit[,
uscat[ =i adunat[ ]n stoguri pe marginea f`ne\ii. Stogurile aveau
forma unor sofale pentru uria=i =i se aliniau ]ntr-o procesiune
lung[. Otilia ceru lui Pascalopol s[ opreasc[ =i ]ncepu s[ alerge
de la un stog la altul, chibzuind cum s[ se urce.
— Pascalopol, implor[ ea, hai sa ne urc[m, f[-mi
pl[cerea asta.
Pascalopol, silit s[ alerge, ]=i =tergea sudoarea de pe frunte.
— Domni=oar[ Otilia, zise el cu o umbr[ de ironie, la v`rsta
mea nu m[ mai urc pe stoguri. S[ se suie domnul Felix.
Felix, atras de nebunia Otiliei, se urc[ ]ntr-adev[r pe urmele
fetei, care se c[\[rase cu m`inile =i cu picioarele. Pascalopol
a=tepta jos, v[dit ]ncurcat, ]n vreme ce Otilia, cu m`na strea=in[
la ochi, ca un general, f[cea de sus observa\iuni:
— Vai, ce de mai sunt!
— Pentru Dumnezeu, glumi Pascalopol, n-ai de g`nd s[ te
urci pe toate stogurile!
Otilia nici nu-l auzise, ci continua:
— Ce se vede, Pascalopol, acolo ]n fund, lucios, unde
sunt pomi?
— E un hele=teu!
— Un hele=teu? Auzi, Felix? Un hele=teu! Hai s[ mergem!
Pascalopol urc[, lu`nd aere de martir, ]n bri=c[, ]mpreun[
cu ceilal\i doi, =i pornir[. Ie=iser[ din raza culturilor, =i acum
se vedea ceva surprinz[tor. P[m`ntul sc[pat de str`nsoarea
vegeta\iei era negricios =i colbos, ]nc`t caii intrau cu picioarele
]n el ca-ntr-un lichid fumeg[tor. O perdea groas[ =i scund[ de
94