George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
— Feti\o, n-ar fi mai bine s[ te duci ]nt`i s[ vezi ce-\i place?
}\i alegi, =i pe urm[ ]\i dau c`t vrei. Otilia ]l lu[ de bra\ =i-l
scoase din salon.
— Cum vrei tu, papa!
— Otilico, reveni Costache, ajuns ]n sufragerie, asupra ideii,
tu fixeaz[-te asupra lucrului =i spune s[ \i-l opreasc[. Dac[ ai,
pl[te=te tu, =i pe urm[ te desp[gubesc eu. +tii, p`n[ la sf`r=itul
lunii nu sunt a=a ]nlesnit.
C`nd, ]n cur`nd, Pascalopol veni s[-l vesteasc[ pe mo=
Costache c[ avocatul preg[tise h`rtiile =i c[ trebuia s[ se pun[
la dispozi\ia lui, Costache, ]n loc s[ r[spund[, ar[t[ cu capul
]nd[r[tnic spre Otilica.
— Ce s-a ]nt`mplat? ]ntreb[ mo=ierul, intrigat.
— S-a ]nt`mplat, zise Otilia,c[ eu nu vreau s[ mai pierde\i
vremea pentru mine. Nu vreau s[-mi schimb starea civil[.
— Dar, domni=oar[ Otilia, ce facem noi este ]n interesul
dumitale.
— Nu vreau nici un fel de sacrificiu. M[ simt bine a=a cum
sunt. De ce s[ schimb un nume numai pentru un an, doi, c`nd,
m[rit`ndu-m[, ]l voi pierde din nou?!
— Dar nu e vorba de nume.
Otilia s[ri de g`tul lui Pascalopol.
— +tiu c[ e=ti un om bun, dar eu =i cu papa ne-am r[zg`ndit.
Nu e a=a, papa?
Costache aprob[ cu vioiciune, dar Pascalopol se ]nro=i.
— Cum, Costache, =i tu e=ti de p[rerea asta?
— Da, da, se-ncurc[ Costache, dac[ ea zice a=a, poate
are dreptate.
Pascalopol l[s[ capul ]n jos =i b[tu cu degetele ]n mas[,
v[dit ru=inat de situa\ie. }i p[ru r[u c[ se amestecase, d`nd
poate impresia c[ avea vreun interes personal.
— Cum voi\i, zise el, ]n sf`r=it, n-am nici un drept s[ m[
amestec. Am crezut c[ e dorin\a dumneavoastr[.
+i, pu\in atins, se ridic[ s[ plece. Otilia ]l \inu de bra\.
— Nu vrei s[ m[ plimbi cu tr[sura m`ine sear[? M-am
plictisit ]ntr-un hal... Pascalopol redeveni omul plin de
solicitudine.
178