George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
lui mo= Costache cine =tie ce boroboa\[. St[nic[ [sta e
]ndr[zne\, neru=inat, =tie, ca orice avocat, toate =icanele.
— Nu-mi vine s[ cred, mai rezist[ con=tiin\a Otiliei, c[
tanti Aglae ar fi ]n stare s[ ajung[ p`n[ la m`r=[via asta, m[car
de ru=inea lumii, fiindc[, altfel, este ]ntr-adev[r lipsit[ de orice
sentimentalisme. De ce ar da de b[nuit? O cred mai ipocrit[.
— Dac[ nu s-au g`ndit la asta, atunci au vrut s[ =tie, emise
Pascalopol alt[ ipotez[, dac[ Costache o mai duce mult. S[
vad[ cum merge inima, dac[ n-are vreo racil[, s[-l supravegheze
de aproape. +tii de ce nu l-a l[sat pe Costache s[ se mute? Ca s[
nu scape de sub ochii ei. Dac[ mo= Costache ar fi mai de ]n\eles,
de mult ]l f[ceam s[-=i pun[ afacerile ]n regul[.
Mo= Costache se ]ntorsese ]mbr[cat cu paltonul, dar cu fa\a
]ntunecat[.
— Aaasta nu-nu-nu-mi place... S[ nu-mi mai vvvie pe-aci!
protest[ el, prea t`rziu.
Pascalopol ]l lu[ de bra\ =i-l ]mpinse spre ie=ire. Ceilal\i se
preg[teau =i ei s[-l urmeze, fiindc[ mo=ierul ]i invitase seara ]n
ora=. C`nd tr[sura se urni, Pascalopol spuse b[tr`nului, ]mbietor:
— M[i Costache, f[-mi, m[ rog, pl[cerea =i treci m`ine
diminea\[ pe la mine, am s[-\i spun lucruri care te intereseaz[.
Felix, a=ezat pe banchet[, avea privirea ]ndreptat[ ]nspre
punctul de pornire. La poarta casei Tulea z[ri o ]ngr[m[dire de
capete care priveau ]nspre tr[sur[ cu expresii sumbre. Mai mult
prin intui\ie, distinse, pe l`ng[ silueta doctorului, care pleca,
pe acelea ale Aglaei, Aurichii, Olimpiei =i a lui St[nic[, iar
mai ]n fund, cocoa=a ]mbrobodit[ a lui Simion.
119