George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
Atunci intr[ pe u=[ o domni=oar[ sprinten[, foarte elegant[,
cu o mare blan[ ]n jurul g`tului.
— Hei, Georgeta, s[ri St[nic[, bine te-am g[sit! Ce mai faci?
}n loc de orice r[spuns, Georgeta se tr`nti pe un scaun ]n
fa\a lui Felix, ]=i rezem[ b[rbia ]ntr-o m`n[ =i, ]ntinz`nd cu
cealalt[ un pahar ca s[ i se toarne vin, ]ntreb[:
— Dar t`n[rul cine e?
— Nu =tii? Mi-e rud[, prin alian\[, b[iat de via\[, student ]n
medicin[!
— Da? f[cu Georgeta dulceag, contempl`ndu-l ]n largul ei
pe Felix, spre jena acestuia.
St[nic[ recomand[ pe fat[ ]n chipul acesta:
— Asta e Georgeta, fat[ fain[!
}ntr-adev[r, Georgeta merita toate elogiile. Era plin[ la trup
=i la fa\[ p`n[ la marginea de unde ar fi devenit obez[, f[r[ s[
par[ totu=i. P[rul negru era cre\ =i ]nfoiat ca al unei napolitane.
Dou[ mari gropi\e ]n obraz p[reau artificiale. Ceea ce uimea
=i colabora ]n chip armonios cu plasticitatea trupeasc[ era o
fine\e de marmur[ a incarnatului. Nici un por nu se z[rea pe
netezimea obrazului sau a buzelor. M`inile erau lucii ca sideful
=i unghiile sub\iri =i ]n migdal[. Spr`ncenele, genele erau ]nfipte
ca-n carnea unei piersici netede. Un fior trecu prin trupul lui
Felix, privind numai aceast[ delicat[ anatomie. C`nd bea,
buzele =i din\ii fetei se vedeau prin cristal, =i Felix se putu
]ncredin\a de s[n[tatea lor excep\ional[. Georgeta avea gesturi
leg[nate, accente moi, dulcege, vorbea f[r[ afectare =i foarte
liber, ]ns[ cu o perfect[ decen\[. Lui Felix ]i pl[cu numaidec`t,
de=i b[nuia c[ meseria ei era foarte suspect[, nu f[r[ s[ se
mire c[ un exemplar de o frumuse\e a=a de rar[ putea c[dea
at`t de jos.
Georgeta ]=i schimb[ brusc locul =i se a=ez[ l`ng[ Felix.
— Cum te cheam[? ]l ]ntreb[ ea, =col[re=te.
— Felix.
— Felix =i mai cum?
— Sima.
— +i urmezi medicina?
187