George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
„Scumpa noastr[ Otilia,
Am aflat cu nespus[ bucurie c[ te afli la Paris, unde ai tot
dreptul s[ te recreezi acum, c`t e=ti t`n[r[. Ne era foarte dor
de tine =i de Domnul Pascalopol. Ne lipse=ti foarte mult. Dac[
te-am sup[rat vreunul cu ceva, nu lua ]n seam[, c[ci b[tr`nii
sunt totdeauna mai cu necazuri. Mo= Costache nu spune, dar
sufer[ f[r[ tine. Felix, ca tinerii, are cu ce se distra, el uit[ mai
repede. Noi am fost foarte nec[ji\i cu mo= Simion, care e tot
bolnav. De acum, cu b[tr`nii nu te po\i a=tepta la altceva. S[
veni\i cu bine, c[ci v[ a=teapt[ cu dor ai vo=tri
St[nic[, Aglae, Olimpia, Aurica, Titi“
St[nic[ puse pe to\i s[ isc[leasc[. Dinadins insinuase
sub\ire indiferen\a lui Felix, ca s[ apropie =i mai mult pe
Otilia de Pascalopol, =i f[cuse aluzie la destinul b[tr`nilor,
ca s[ arunce ]n sufletul fetei grija de mo= Costache. Pe plic
scrise: „Domni=oarei Otilia Pascalopol“.
— N-are s[ se supere? ]ntreb[ Aurica.
— Ei, a=! Zi-mi mie St[nic[ Ra\iu, deputat, =i vezi c-am s[
m[ sup[r. Trebuie s[ fim psihologi.
St[n[c[ lu[ cartea po=tal[ =i ie=i cu ea s[ mearg[ ]n ora=.
}n antreu observ[ c[ afar[ ploua. L[s[ cartea po=tal[ pe m[su\[
=i se ]ntoarse s[ cear[ o umbrel[. }n acest timp, Simion veni
ho\e=te l`ng[ m[su\[, privi scrisoarea pe am`ndou[ p[r\ile,
apoi, v`r`nd degetul ]n gur[, trase l`ng[ semn[turi o dung[ de
saliv[ =i isc[li gros cu un creion chimic: „Isus Cristos“. St[nic[
lu[ mai t`rziu cartea po=tal[, o puse ]n buzunar =i-o arunc[ la
cutie f[r[ a o mai privi.
254