George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
Doctorul o privi cu dispre\ =i zise:
— +i-a pierdut graiul, deocamdat[, a=a cred.
— Cum a=a? E grav? ]ntreb[ Aglae, scandalizat[ =i plictisit[.
— Depinde de cauz[. Asta n-o putem =ti acum. S[ stea
lini=tit ]n pat =i mai ales s[-l p[zeasc[ cineva, asta e esen\ial.
+i s[ m[ chema\i.
Doctorul ceru s[ se spele pe m`ini, f[cu opera\ia cu r[ceal[,
arunc`nd pe sub pleoape ochiri ]n jurul lui, spre a vedea dac[
i se aduce onorariul. St[nic[ o lu[ de bra\ pe Aglae =i o duse ]n
odaia vecin[:
— Trebuie sa-i pl[te=ti doctorului vizita de noapte. D[-mi,
c[-i dau eu, un pol. De c`te cinci, ca s[ par[ mai mult.
— C``t? se indign[ Aglae.
— Doctor mare, motiv[ St[nic[, nu prime=te mai pu\in.
Aglae scoase banii, bodog[nind:
— L-a g[sit acum s[ se-mboln[veasc[, tocmai c`nd sunt
mai sup[rat[ cu copiii [=tia.
St[nic[ ]i lu[ banii din m`n[, f[r[ s-o mai asculte, =i ie=i ]n
]nt`mpinarea doctorului, care se preg[tea s[ plece. }l lu[
ceremonios de bra\ =i-l scoase pe u=[, ]ntr-un chip cam caraghios,
c[ci gesticula\ia lui afectat[ contrasta cu afectarea cu care
doctorul ]=i p[stra rigiditatea. Afar[, St[nic[ strecur[ doctorului
onorariul ]n m`n[ =i se crezu dator, ca de obicei, s[ ia informa\ii.
— Domnule doctor, ne d[m seama foarte bine c[ e grav,
dar suntem tari, pacientul e ]n v`rst[, de acum ]ncolo ne
a=tept[m la orice. Spune\i-mi verde, t[ia\i ]n carne vie, doar
sunt b[rbat, ce Dumnezeu!
Doctorul c[ut[ s[ scape de orice preciziune p[=ind repede
spre poart[, ]n vreme ce vorbea, ceea ce jigni pe St[nic[.
— Este un ictus, cu atac afazic, a=a mi se pare, ]n aparen\[
foarte u=or. Tocmai astea sunt primejdioase. Nu pot s[ m[
pronun\ p`n[ nu fac examenul am[nun\it al bolnavului. Poate
s[ fie =i altceva. Nu pot s[ anticipez. Trebuie s[-l supraveghea\i,
s[ vedem c`t dureaz[ criza.
— Atunci e grav, domnule doctor?
Doctorul ridic[ din umeri =i, ]n[l\`ndu-=i gulerul hainei,
fiindc[ sufla un v`nt sub\ire, porni f[r[ s[ r[spund[.
228