George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
— Eu a= vrea ofi\er sau doctor, zise madam Iorgu.
— Doctor, s[ri St[nic[, uite doctor! =i ]ntinse m`na spre
Felix. Lucica are opt ani acum, peste =ase ani e nubil[, =i
atunci dumnealui este tocmai doctor proasp[t. B[iat fain.
At`t Iorgu, c`t =i nevasta lui privir[ cu simpatie =i modestie
la Felix, care g[sea scena foarte penibil[ =i blestema ]n g`nd
limbu\ia lui St[nic[. Olimpia ]ns[ p[rea nemul\umit[, =i pe
Felix ]l surprinse asem[narea ei cu Aglae.
— Fata dumneavoastr[, zise ea, cu o mali\ie molatic[, trebuie
s[ aib[ aspira\ii mai ]nalte, un magistrat, un ofi\er superior.
St[nic[ pufni de r`s, f[r[ s[ explice cauza. Iorgu, ]mp[ciuitor,
]nchise discu\ia:
— Ce-o fi, nu ne uit[m, s[ fie numai t`n[r de isprav[, s[
munceasc[, cum am muncit =i eu, care m-am ridicat de jos.
}ns[, ce s[ vorbim acum degeaba, c[ fata e mic[. Mai bine s[
bem ]n s[n[tatea ei =i a tuturor.
Chelnerii, mobiliza\i la spatele invita\ilor, umplur[ paharele
=i to\i b[ur[. Generalul se ame\ise de-a binelea, p[str`nd totu=i
dignitatea. Voia cu orice chip s[ vad[ rela\iile ]ntre Felix =i
Georgeta mai cordiale.
— M[ rog matale, insist[ el pe l`ng[ Felix, care se sim\ea
jenat, Georgeta e o perl[, e o fat[ adorabil[, pe care \iu s-o
cultivi, te invit s-o cultivi. }mi datore=ti aceast[ fine\e. Predau
]n m`inile dumitale o pupil[ scump[.
}n tot acest timp, mo= Costache, mul\umit c[ sc[pase de
insinua\iile lui St[nic[, m`nca harnic =i bea mereu, sug`ndu-=i
buzele groase, privind numai ]n farfurie. Madam Iorgu, c[z`nd
cu ochii asupra lui, crezu de datoria ei s[ fie amabil[:
— Domnule Giurgiuveanu, am auzit c[ ave\i o fat[,
domni=oar[, s[ v[ tr[iasc[, s-o vedem m[ritat[. Unde e acum,
de ce n-a\i adus-o?
Mo= Costache morm[i ceva, cu gura plin[, ]n imposibilitate
de a articula. St[nic[ lu[ cuv`ntul ]n locu-i:
— Otilia? Unde e ea acum, n-are nevoie de noi. E la Paris.
St[nic[ spuse ultimele vorbe triumf[tor, rotindu-=i privirile
asupra ]ntregii asisten\e. Inocent[, madam Iorgu ]ntreb[ pe
Olimpia:
279