George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
—Eu s[ te ]ndemn s[ la=i pe Olimpia, dup[ ce te-am luat
zdren\[ros?!
— Doamn[! protest[ cu dignitate St[nic[.
— Banditule!
Aglae =i Olimpia consultar[ un avocat. Acesta le vorbi a=a:
— F[r[ ]ndoial[ c[ doamna e aceea care are dreptate =i
so\ul caut[ numai pricini de divor\. Motivele invocate sunt
neserioase, ]n spe\[, fiindc[ nu se pot controla. Dar ce pute\i
ob\ine? Cel mult divor\ul s[ se pronun\e ]n favoarea dumneavoastr[,
c[ci alt[ cale nu e. Nu pute\i tr[i cu un om hot[r`t s[
divor\eze, care v[ va c[uta mereu pricini de ceart[. A=a c[ ]n
loc de a v[ mai expune unor confrunt[ri penibile, e mai bine
s[ consim\i\i. Alt[ cale, omene=te, nu v[d.
Bunul-sim\ al avocatului era evident, =i Olimpia se decise
s[ divor\eze. Bucuria lui St[nic[ fu a=a de mare, ]nc`t,
]nduio=at, ceru ]nvoirea s[-=i ia o ultim[ oar[ adio de la acelea
care-i fuseser[ mam[ =i scump[ so\ie. I se r[spunse c[ va fi
aruncat pe u=[ afar[, cu sergentul, ceea ce ]i d[du sentimentul
c[ e o victim[.
St[nic[ se ]mbr[c[ din ce ]n ce mai luxos =i, cer`nd
deocamdat[ o tr[sur[ de la rudele sale, trecu m`ndru de c`teva
ori pe strada Antim.
Felix a=tept[ ca Otilia s[ spun[ ceva, dar fata t[cea ca =i
mai ]nainte. I se p[ru nedelicat s[ mai deschid[ vorba, acum
c`nd doliul era ]nc[ proasp[t. Fata =edea ]ncuiat[ ]n odaie =i
p[rea c[ se plictise=te. }i era sil[ s[ ias[ ]n ora=, ]mbr[cat[ ]n
negru, iar s[ ias[ altfel o ]mpiedica supersti\ia c[ f[cea un r[u.
Se d[duse jos o dat[, s[ ]ncerce pianul, dar la prima not[ se
]nsp[im`nt[ de ecoul gol, ]nchise capacul =i renun\[. Acum ]=i
cercet[, st`nd ]n mijlocul canapelei, toate nimicurile din odaie
=i f[cea mormane, pe categorii. Intr[ odat[ la Felix, cu o
fotografie a ei, f[cut[ la Paris:
— Asta ai v[zut-o?
— Nu! E foarte reu=it[.
— |i-o dau \ie!
Felix st[tu o clip[ nedumerit, ]nfrico=at s[ mul\umeasc[.
476