George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
eroare, mai pu\in dec`t at`t, o desperare, fiindc[ tu nu-mi
scriai nimic.
Otilia r`se.
— +tiu eroarea, te iert solemn!
— Ce =tii? De unde =tii?
— Ei, mi-a spus St[nic[! Nu =tiu cum a aflat c[ vin, =i
azi-noapte a fost la gar[ cu un buchet mare de flori. Bine]n\eles,
mi-a spus lucruri pentru o s[pt[m`n[. Mi-a spus =i de o aventur[
a ta cu Georgeta, ]ns[ tu =tii c[ eu pot deosebi ce e adev[rat
de ce e palavr[ ]n vorbele lui St[nic[. N-am crezut nimic.
— Era totu=i adev[rat, p`n[ la un anume punct.
— Ah, Felix, r[m`i mereu un copil! Nu poate fi nimic
adev[rat din punctul de vedere care ne prive=te. |i-am spus c[
te iubesc, nu sunt d[daca ta.
Otilia ]l trase pe Felix de o m`n[, a=a cum =edea cu
genunchii pe taburet, ]l s[rut[, apoi cu cealalt[ m`n[ zdr[ng[ni
fantezist pe pian, ]ncheind:
— Va s[ zic[, totul e ]n regul[!
Dup[ pu\in[ g`ndire, Otilia zise:
— Apropo, am primit o scrisoare foarte caraghioas[ de la
tanti Aglae et companie, ]ns[ cineva semna ]n ea: Isus Cristos.
Probabil, ]n b[taie de joc. Cine s[ fie? Pe Titi nu-l cred ]n stare
de astfel de originalit[\i.
Felix fu de p[rere c[ nu putea fi dec`t Simion, care devenise,
]ntr-adev[r, M`ntuitorul. Otilia se ar[t[ profund impresionat[
de nenorocirea b[tr`nului, fricoas[ chiar.
— Felix, ]ntreb[ ea, e posibil ca cineva s[ ]nnebuneasc[
a=a, dintr-o dat[?
Felix asigur[ c[ nu, =i c[ Simion era, propriu-zis, bolnav
organic. Otilia p[ru convins[ =i ad[ug[:
— A=a spune =i Pascalopol.
T`n[rul se ]ncrunt[:
— Otilia, zise el, eu n-am nimic cu Pascalopol, dimpotriv[,
]i sunt chiar ]ndatorat. E un om a=a de simpatic, ]nc`t nu mi
s-ar p[rea deloc nepotrivit ca o fat[ ca tine s[-l iubeasc[.
— Aha! f[cu ironic Otilia.
329