George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
Chinul lui Felix crescu cu trecerea zilelor, fiindc[ r[ceala
Otiliei, dac[ ea era pricina, era definitiv[, iar circula\ia scrisorii
nu mai putea fi urm[rit[. }n ziua c`nd orice speran\[ p[ru
pierdut[, Felix fu at`t de m`hnit, ]nc`t uit[ s[ se mai ]ntoarc[
acas[ la pr`nz. }l cuprinse o frenezie nebun[ de a umbla singur
=i merse pe jos, ]n frig, p`n[ la B[neasa. Vibra de am[r[ciunea
de a fi ]n\eles =i c[uta ]nver=unat ]n minte o hot[r`re care s[
fie pentru Otilia un adio sublim. Obosit, la ]ntoarcere se a=ez[
pe o banc[ ]nc[rcat[ de z[pad[, =i n-auzi nici huruitul unei
tr[suri, nici sc`r\`itul unor pa=i. }l de=tept[ din toropeal[ o m`n[
sub\ire care-i ridica b[rbia ]n sus. Era Otilia.
— Felix, ce faci tu aici? De c`nd te caut cu tr[sura! Vai, ce
f[r[ minte e=ti, c`te sup[r[ri ]mi faci!
Otilia se l[s[ pe banca ]nz[pezit[, ]ntr-o descurajare
amuzat[. Era ]mbr[cat[ ]ntr-o hain[ foarte pe talie, de astrahan,
pe care Felix n-o mai v[zuse.
— +i mai spui c[ m[ iube=ti!
Felix tres[ri. Va s[ zic[, Otilia citise scrisoarea. Fata ]i
ridic[ din nou b[rbia, r`z`nd:
— Felix, hai, spune-mi, de ce-ai fugit de-acas[? |i-am f[cut
noi ceva?
Felix l[s[ din nou capul ]n jos =i r[spunse, sf[r`mat:
— Dar =tii foarte bine... \i-am scris... nu mai pot a=a.
— Tu m[ iube=ti? ]l ]ntreb[ Otilia serioas[ ca =i c`nd l-ar fi
]ntrebat dac[ e bolnav.
Felix m[rturisi cu capul.
— Ce copil e=ti! |i-am citit scrisoarea, dar am uitat, =tii c[
sunt o z[p[cit[. De ce s[ fugi? |i-am spus eu c[ nu te iubesc?
Felix tres[ri deodat[ ]nfocat.
— Otilia, e adev[rat? M[ iube=ti?
— Ei, ei, nu \i-a spus nimeni c[ te ur[=te.
Felix fu iar dezam[git. Lu[ m`inile Otiliei =i ]ncepu s[ le
s[rute m[runt, =i le a=ez[ pe obraz, le str`nse, ]n vreme ce
Otilia ]l l[s[ s[ fac[, z`mbind. }ncurajat, voi s[ capete o
confirmare de alt[ natur[ =i ]ntinse g`tul s[ s[rute pe Otilia.
Aceasta privi pu\in, examin`nd =oseaua pustie, apoi evit`nd,
125