George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
bl`nd, gestul lui Felix, ]l s[rut[ ea ]ns[=i pe obraz, u=or, l`ng[
ureche. Felix era ame\it de fericire.
— Haide acas[, Felix, =i fii cuminte, mai vorbim noi,
alt[dat[. Bietul papa e ]ngrijorat. S[ nu-i spui nimic. O s[-l
min\im c[ ai avut lucr[ri la Universitate.
Ajun=i acas[, Otilia conduse pe Felix sus, ca pe un arestat,
evit`nd sa ]nt`lneasc[ pe b[tr`n, =i-l depuse ]n prag.
— Du-te acum =i te ]nc[lze=te. Am s[-\i aduc ceai.
Felix, voind s[ se ]ncredin\eze c[ nu visa, prinse pe Otilia
de m`ini.
— Otilio, nu te juca cu mine, spune-mi, m[ iube=ti?
— Nu-mi e=ti indiferent! dar acum am treab[, stai frumos.
+i, chicotind, Otilia se n[pusti pe sc[ri ]n jos. Felix petrecu
o noapte paradisiac[, ]ns[ ]n zilele urm[toare, insatisfac\ia ]l
cuprinse din nou. Otilia era familiar[ ca ]ntotdeauna, primea
cu aceea=i bucurie pe Pascalopol, nu se schimbase ]n fond
nimic. }ncepu s[ se ]ndoiasc[ de seriozitatea m[rturisirii Otiliei,
vru explica\ii. O p`ndi ]ntr-o sear[ t`rziu, p`n[ dup[ miezul
nop\ii, c`nd ea se sui ]n odaia ei =i, dup[ o jum[tate de ceas
de ]ndoial[, ]i b[tu ]n u=[, strig`nd u=or:,,Otilia!“
— Ce vrei? se auzi glasul fetei ]n =oapt[, dup[ u=[, sunt
dezbr[cat[!
— Vreau s[-\i vorbesc neap[rat, trebuie.
— Nu e=ti cuminte deloc, ai s[-mi vorbe=ti m`ine.
— Acum, acum! insist[ Felix, ]mping`nd u=a.
}n ]ntredeschiz[tur[, Otilia ap[ru ]n c[ma=[ lung[ de noapte,
tremur`nd de frig. P[rul avea o desfoiere de ]nger, p[rea, cu
picioarele ei sub\iri =i c[ma=a larg[, ]ngerul vestitor. Scoase
pe u=[ numai o m`n[ =i m`ng`ie u=or pe Felix.
— Fii cuminte, Felix, ce mi-ai promis? Poate s[ ne-aud[
cineva.
— Te iubesc! se t`ngui Felix =i-i s[rut[ m`na.
— Te iubesc =i eu, \i-am spus, dar [sta nu-i un motiv s[
faci prostii.
Felix ]mpinse u=a mai tare, =i Otilia, ]nfrigurat[, nemaiput`nd
p[stra pozi\ia, fugi ]n pat, unde se a=ez[ turce=te,
126