George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
=i lui mo= Costache, care, vizibil nec[jit de dispersiunea
tutunului s[u, lu[ ultimele fire =i-=i f[cu o \igar[ mai groas[
dec`t a tuturor.
— Va s[ zic[, unchiul dumitale, zise medicinista de la pian,
are o domni=oar[.
— +i ce domni=oar[ ]nc[! declam[ St[nic[. Domni=oara
Otilia este o frumuse\e rar[. S[ sper[m c[ ]n cur`nd vom
face nunt[.
— Nunt[, cu cine? ]ntreb[ medecinista de la fereastr[.
— Cu dumnealui, dac[ d[ Dumnezeu, zise St[nic[, ar[t`nd
cu m`na spre Felix =i f[c`nd cu ochiul spre b[tr`n. Felix se
posomor] at`t de tare, ]nc`t musafirii r`ser[ de el zgomotos.
— Nu pricep ce spui dumneata, zise domni=oara de la pian,
]ntre dou[ fumuri de \igar[, spui c[ dumnealui e nepot =i
domni=oara e fiic[. Ce fel de c[s[torie e asta?
St[nic[, prins asupra contradic\iei, c[ut[ s[ se strecoare:
— Be\i cafeaua, c[ se r[ce=te, ]nt`i, =i s[-l l[s[m pe v[rul
meu Felix, c[ e ru=inos. E aici un caz de rudenie pe care nu
pot s[ vi-l explic.
Domni=oara de la pian r[sfoi notele Otiliei, d`ndu-le =i cu
piciorul, spre necazul lui Felix:
— Ce de mai note muzicale, =i tot lucruri preten\ioase!
Domni=oara dumitale nu e deloc frivol[.
— E pianist[ mare, domnule, protest[ St[nic[, studiaz[
la Paris.
Domni=oara se uit[ distrat[ la el, apoi ]ncepu s[ c`nte r[u,
cu intermiten\e, Songe d’automne. Colegul uscat se aplec[
familiar peste um[rul c`nt[re\ei =i-=i lipi, cu concursul acesteia,
obrazul de obrazul ei. Cealalt[ domni=oar[ se d[du jos de pe
pervazul ferestrei =i ]ncepu s[ valseze.
— Dansezi? ]ntreb[ ea pe St[nic[.
— Tinere\e, tinere\e, parc[ sunt iar student! exclam[
St[nic[, privind semnificativ spre mo= Costache =i se prinse
]n vals cu studenta.
Aceasta ]ntreb[ pe b[tr`n peste um[rul lui St[nic[:
— Mo=ule, nu mai ai o \igar[?
303