George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
— Sima!
— Care Sima?
— Fiul doctorului Sima, din Ia=i.
— Care a fost ]n armat[?
— Da!
— Dar l-am cunoscut pe Iosif, pe tat[l dumitale. Ei, ce
]nt`mplare!
Generalul ]l privi mai atent pe Felix, ]l apuc[ de b[rbie =i
p[ru ]nc`ntat. Lui Felix, apucatul [sta de b[rbie i se f[cuse
nesuferit. Otilia, Georgeta, b[rba\i, femei, to\i ]l luau de b[rbie,
ca pe un copil mic.
— Dragul meu, te felicit, r`se generalul, nemaig[sind ce
s[ spun[.
Umpluse anticamera cu efluvii de parfum. Felix f[cu un
gest de plecare.
— Vai de mine, protest[ generalul, nu trebuie s[ pleci. Te-am
deranjat. Cobor ]ndat[.
— Trebuie numaidec`t s[ plec, sunt a=teptat, zise desperat
Felix.
— A=a? se mir[, politicos, generalul. +tii, ad[ug[ el,
domni=oara Georgeta e o fat[ excelent[, merit[ prietenia
noastr[. Faci bine c[ vii s-o vezi. Se plictise=te. Noi, b[tr`nii,
pricepi, venim din amor propriu, ca s[ fim v[zu\i de al\ii. Numai
dumneavoastr[, tinerii, ave\i arta de a le distra.
De=i b[tr`nul nu punea nici o mali\ie ]n vorbele sale, Felix
ar fi intrat bucuros ]n p[m`nt.
— Vino, drag[ domni=oar[, vrea t`n[rul s[-\i spun[ bun[ seara.
Georgeta reap[ru ]mbr[cat[, =i cei doi jucar[ comedia
desp[r\irii solemne. }n vreme ce Felix alerga ca un nebun pe
sc[ri, generalul intr[ ]n salonul Georgetei =i se a=ez[ pe un scaun.
— Admirabil t`n[r, zise el c[tre Georgeta. S[ nu-l strici, =i
te rog s[ nu-l mai pui ]n situa\ii de astea penibile, re\in`ndu-l
la orele c`nd pot veni eu. Bietul b[iat!
Georgeta se l[s[ pe genunchii generalului.
}n vremea aceasta, Felix mai mult fugea dec`t mergea.
Sufletul lui era r[scolit ca de o furtun[ mare. Venise la Bucure=ti
244