George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
— Nu e adev[rat! protest[ Titi.
— Odat[ „doamn[“, fata o s[ consimt[ u=or s[ divor\eze.
O s[-i spunem c[ p[rin\ii nu-=i dau asentimentul =i nu-i las[
avere. Cum Titi n-are nici o meserie, din ce-au s[ tr[iasc[?
— A spus colonelul, m[rturisi Titi, c[ are s[-mi g[seasc[.
— O s[-\i g[seasc[ pe dracu, coment[ Aglae. |i-a spus
a=a, ca s[ te-nc`nte.
}n cele din urm[, c[zur[ de acord s[ ]ncerce calea bl`nd[
a convorbirii, =i St[nic[ se deleg[ singur ]n aceast[ misiune.
Era o zi neprev[zut de cald[, de la sf`r=itul lui februarie,
c`nd St[nic[, dup[ prealabile examene, intr[ in curtea
indicat[. Fu cam ]ncurcat de num[rul mare de intr[ri, ]ntruc`t
de o parte =i alta a cur\ii se ]ntindeau apartamentele joase,
cu c`te o mic[ marchiz[. C[lare pe o scar[, un om gras, ras,
t`n[r, cu chiv[r[ de h`rtie ]n cap =i cu halat medical pe el
alterna fluierul cu vocaliz[rile =i se extazia ]naintea propriei
opere, care consta din aplicarea cu ajutorul unui =ablon,
confec\ionat, prec`t p[rea, de el ]nsu=i, a unui feston cu fructe
sintetice ]n partea de sus a peretelui exterior. La ]ntreb[rile
lui St[nic[, zugravul se recomand[ ceremonios. Era Soha\chi.
Se dadu repede jos, lu[ de bra\ pe St[nic[ =i-l v`r] ]n cas[. O
aduse numaidec`t =i pe Ana. Lui St[nic[, agresoarea lui Titi
]i f[cu o impresie excelent[.
Trupul ei plin, aproape gras, ochii ]ndr[zne\i, vocea sonor[,
volubil[, cam vulgar[, toate acestea ]i pl[cur[. Ana nu se l[s[
de loc intimidat[ =i primi pe St[nic[, dup[ obiceiul ei de a se
purta cu b[rba\ii, cu o familiaritate zgomotoas[, indiscret[.
Chema\i ]nadins de Soha\chi, venir[, ca din ]nt`mplare, =i
ceilal\i doi fra\i. To\i afectar[ a ]n\elege vizita lui St[nic[ drept
un ]nceput de apropiere ]ntre cele dou[ familii =i declarar[ c[
le-a p[rut r[u c[ Titi nu =i-a invitat p[rin\ii, pe care erau dornici
s[-i cunoasc[. Ana descoperi c[ St[nic[ ]i era oarecum
cunoscut, c[, pe dat[ ce l-a z[rit, nu-=i d[dea seama unde a
mai v[zut pe acest „domn simpatic“.
— Sunte\i artist? ]ntreb[ ea pe St[nic[.
— Nu, nu, r[spunse ]nc`ntat St[nic[, m-am resemnat la
avocatur[!
145