George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
exclama\ii, necunoscute lui Felix, care nu =tia nici un joc.
Situa\ia i se p[rea t`n[rului f[r[ sc[pare. Dac[ ar fi fost un
simplu invitat, ar fi dat bun[ seara =i ar fi fugit. Dar era „acas[“.
Era obosit =i pica de somn. Juc`nd t[cut[ =i tr[g`nd cu pruden\[
c[r\ile, Aurelia ]l ochea din c`nd ]n c`nd. Deodat[ zise:
— Otilio, poate lui domnul Felix ]i e foame!
Otilia s[ri de pe scaunul lui Pascalopol.
— Vai, cum l-am uitat! Ce z[p[cit[ sunt!
Venind ling[ Felix, ]l ]ntreb[ =i ea:
— Ti-e foame, nu-i a=a?
Felix t[g[dui cu capul, dar Otilia, r[spunz`nd singur[ la
]ntrebare cu un „fire=te c[ \i-e foame!“, se repezi ca v`ntul pe
o u=[. Se auzir[ izbituri de dulapuri, ciocnituri de farfurii =i
Otilia reap[ru ]n cur`nd cu o farfurie pe care se aflau dou[
pr[jituri de cas[.
— N-am dec`t asta acum, dar trebuie s[ m[n`nci.
Spre a se ]ncredin\a de supunerea t`n[rului, Otilia se a=ez[
pe canapea foarte aproape de el =i-i ]ntinse cu m`na, ca unui
copil, una din pr[jituri. Felix o lu[ intimidat =i ]ncepu s-o
m[n`nce ]ncet, sub ochii Otiliei, care a=tepta. }ntr-adev[r, ]i
era foame. Otilia nu sl[bi vigilen\a p`n[ ce nu sf`r=i pr[jitura,
apoi i-o ]ntinse =i pe cealalt[.
Cu bra\ul st`ng trecut repede pe dup[ bra\ul drept, a=tepta
=i p[rea foarte mul\umit[.
— Cum te sim\i la noi? ]ntreb[ ea drept ]ncheiere.
}n alte ]mprejur[ri, Felix ar fi ]ntrebat-o dac[ ea n-avea
obiceiul s[ doarm[ noaptea, dar acum era at`t de buim[cit,
]nc`t zise numai:
— Bine!
Satisf[cut[ de r[spuns, Otilia ]l p[r[si =i trecu din nou ]n
spatele b[tr`nului, ]n c[r\ile c[ruia privi ]mbr[\i=`ndu-i g`tul.
Apoi trecu =i ]n spatele lui Pascalopol.
— Cine c`=tig[?
— Aglae, =opti Costache.
}ntr-adev[r, Aglae, care juca foarte serioas[, ]ncepuse s[-=i
reduc[ datoria fa\[ de Pascalopol. Ea privea din c`nd ]n c`nd
26