George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
Speriat, Felix se mai uit[ o dat[. Femeia era frumoas[, cu
linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatic[. Un aer de
platitudine feminin[ stingea totul. Avusese dreptate fata: „noi
nu tr[im dec`t cinci-=ase ani!“
— +i... =i de ce v-a\i desp[r\it?
— O! pentru nimic. Eram prea b[tr`n, vedeam c[ se plictise=te,
era o chestiune de umanitate s-o las s[-=i petreac[ liber[ anii
cei mai frumo=i. S-a c[s[torit bine =i-mi scrie, uneori. Pe dumneata
te-a iubit foarte mult =i mi-a spus chiar c[, dac[ ar =ti c[ suferi,
nu s-ar da ]napoi de a m[ ]n=ela cu dumneata. Mi-a spus
aceasta... dar n-a f[cut-o. A fost o fat[ delicioas[, dar ciudat[.
Pentru mine e o enigm[.
Felix se ]nchise ]n biroul lui =i scoase vechea fotografie pe
care i-o d[duse Otilia. Ce deosebire! Unde era Otilia de
alt[dat[? Nu numai Otilia era o enigm[, ci =i destinul ]nsu=i.
Dinadins, ]ntr-o duminic[, o lu[ pe strada Antim. Prefacerile
nu schimbaser[ cu totul caracterul str[zii. Casa lui mo= Costache
era leproas[, ]nnegrit[. Poarta era \inut[ cu un lan\, =i curtea
toat[ n[p[dit[ de scaie\i. Nu mai p[rea s[ fie locuit[. Cele
patru ferestre din fa\[, de o ]n[l\ime absurd[, ]n[l\au rozetele
lor gotice pr[fuite, iar marea u=[ gotic[ avea geamurile plesnite.
Felix ]=i aduse aminte de seara c`nd venise cu valiza ]n m`n[
=i tr[sese de schel[l[itorul clopo\el. I se p[ru c[ \easta lucioas[
a lui mo= Costache apare la u=[ =i vechile vorbe ]i r[sunar[
limpede la ureche:
„Aici nu st[ nimeni!“
485