George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
Atunci se auzi pe jos rostogolirea unei monede. Mo= Costache
s[ri cel dint`i, ca ars, =i ]ncepu s-o caute pe sub mas[. O g[si
]ns[ Aurica (era o moned[ de doi lei) =i f[cu gestul de a o
]napoia lui Pascalopol de la care ]=i ]nchipuia c[ picase. Mo=
Costache f[cu ]ns[ ni=te ochi speria\i =i ]ntinse m`inile.
— E-e-e a mea, a c[zut de la mine. D[-o-ncoace!
Aurica st[tu nedumerit[, =i to\i urm[rir[ scena, curio=i. }n
sf`r=it, Pascalopol zise lini=tit:
— Nu e a mea, n-am avut ]n buzunar nici o moned[. Eu le
\in ]n portmoneu. Probabil c[ a c[zut de la Costache.
R`z`nd din to\i mu=chii fe\ei, b[tr`nul ]ntinse m`na =i apuc[
moneda pe care o ascunse ]n buzunar, nevr`nd s-o pun[ m[car
ca miz[.
Vorbir[ ]n timpul jocului de toate, ca de obicei. Aglae,
v[z`ndu-l pe Titi c[ st[ deoparte, nemi=cat, ]l ]ntreb[ cu inten\ie:
—De ce nu te mai duci =i tu s[ c`n\i la vioara, stai a=a
ca o statuie?
Titi ]i m[rturisi c[ se simte bine a=a, altfel s-ar plictisi. +edea
]n picioare l`ng[ dulap =i, la observa\ia de imobilitate, ]ncepu
s[ se legene.
— Nu =tiu cui o sem[na copilul [sta, zise Aglae. Dumnezeu
i-a dat talente, picteaz[, c`nt[, dar e molatic, n-are curaj,
barem s[ am ceva mai mult[ avere, nu mi-ar p[rea r[u. Aurica,
la fel!
Veni vorba de muzic[, fiindc[ Pascalopol ]ntrebase pe Titi
ce c`nt[. Aglae tun[ =i fulger[ ]mpotriva muzicii clasice, din
care nu ]n\elege nimic, =i le ]mp[rt[=i c[-i place ca omul s[
c`nte „cu inima, na\ional“. Ghicind punctul sensibil, mo=ierul
schimb[ vorba, f[r[ s[ scape, c[ci Aurica ]l ]ntreb[ de ce nu
se-nsurase nici p`n[ acum.
— De aceea stau bietele femei nem[ritate, zise ea cu necaz,
din cauza egoismului dumneavoastr[, care prefera\i s[ petrece\i
cu femei de teapa Georgetei, ca s[ nu ave\i nici o grij[ pe
cap. Am sa m[ fac =i eu ca Georgeta.
— E greu, observ[ ironic St[nic[, ca Georgeta n-ai s[ fii
niciodat[.
441