George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
Se a=ezase pe marginea patului lui Felix, ]nainte ca acesta
s[ fi avut vreme s[ sar[ jos:
— La ce te g`nde=ti? La ce te g`nde=ti?
+i-i tot r[sucea un nasture al hainei. Felix ]=i culese for\ele.
— A= vrea s[-\i spun ceva odat[, Otilia, mi-e fric[ ]ns[...
— De at`tea ori mi-ai spus c[ vrei s[-mi comunici ceva
misterios. Spune odat[, c[ nu te m[n`nc. Haide, c[ m[ gr[besc.
Vai, ce treab[ am!
Lui Felix i se p[ru ridicol s[ fac[ o declara\ie ]n asemenea
]mprejur[ri. De aceea se obi=nuise s[ le fac[ ]n =oapt[, c`nd
Otilia nu era de fa\[. Se ]nchidea ]n odaie cu o fotografie a
fetei =i se l[sa ]n voia vis[rii. O cuprindea de m`ini, o tr[gea
spre el, ]=i apropia buzele de urechea ei =i-i =optea indefinit:
„Te iubesc, te iubesc, te iubesc“. Nu mai putea dormi, dar
c[uta patul. Acolo, ]ntins, intra ]n visul unic, enervat c`nd era
pe cale s[-i scape. }ncerca s[ adoarm[ de-a binelea, ]ns[, pe
dat[ ce imaginea Otiliei se amesteca =i fugea, se trezea speriat
=i o aducea ]napoi. }ncepuse s[ nu mai poat[ visa altceva =i
c[p[tase adev[rate insomnii, care-i f[cuse cearc[ne la ochi.
Ziua scria ]n caiete, caligrafic: „Iubesc pe Otilia“. C[uta,
recurg`nd chiar la disimula\ii, gesturile de ocrotire ale Otiliei,
care le oferea cu mult[ spontaneitate. De altfel, fa\[ de Otilia
]=i exercita sentimentul filial, r[mas nefolosit din pricina mor\ii
timpurii a mamei lui. Sim\ea nevoia s[ i se m[rturiseasc[, s[
se a=eze sub protec\ia ei, s[ fac[ ]ntocmai ce i se ordona.
— Felix, striga c`teodat[ Otilia, cum e=ti de neatent! }\i
cade nasturele de la hain[. Vino ]ncoace, s[ \i-l cos!
Aten\ia aceasta era cu at`t mai hazlie, cu c`t Otilia ]=i
pierdea nasturii ei f[r[ nici un regret, =i mai degrab[ arunca o
rochie la gunoi, dec`t s-o repare. Felix venea supus =i pregust`nd
voluptatea apropierii. Otilia ]l tr[gea spre ea cu o dulce
violen\[, \`\`ia din gur[ nemul\umit[, at`rna un fir de a\[ ]n
gura lui Felix, ca s[ nu uite (supersti\ie pe care o cultiva mult),
=i apoi cosea nasturele, ]n vreme ce Felix ]i sorbea parfumul
p[rului ei risipit sub chiar obrajii lui. De la o vreme, nasturii,
fiind cusu\i prea solid, nu mai c[deau, ]nc`t ]ntr-o zi Felix,
121