George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
sim\ind nevoia imperioas[ de a sorbi respira\ia Otiliei, rupse
un nasture =i merse la ea.
— M[ mir, zise Otilia, doar \i l-am cusut bine deun[zi!
Nu-l b[nui, sau se pref[cu c[ nu-l b[nuie=te, ci numai se
ar[t[ sup[rat[ de at`ta neglijen\[. C[zut pe panta disimula\iei,
Felix se pretext[ bolnav. Otilia, serioas[, ]i v`ra m`na prelung[
de-a lungul g`tului, s[ vad[ dac[ n-are temperatur[, ]i f[cea
ceaiuri, =edea pe marginea patului, ned`ndu-i voie s[ se dea
jos din el. Deodat[ ]i intr[ ]n cap c[ Felix nu se hr[ne=te bine.
— Se-n\elege, Marina g[te=te dezordonat, eu nu m[ ocup,
e=ti subalimentat. Munce=ti =i prea mult.
Supraalimenta\ia impus[ de Otilia se reducea, c`nd ]=i
aducea aminte, la un baton de ciocolat[ sau la o pr[jitur[
v`r`t[ cu sila ]n gura lui Felix, care se supunea cuminte, fiindc[
putea mu=ca pu\in =i din degetul fetei. Toate maternit[\ile
acestea durau at`t c`t Otilia era numai cu Felix, acas[. Pe
dat[ ce ap[rea Pascalopol, sau o chema ]n ora=, Otilia
redevenea distrat[ =i ner[bd[toare de petreceri inedite. Atunci
toate ging[=iile ei fa\[ de Felix ]=i pierdeau, spre ciuda acestuia,
orice semnifica\ie. Dac[ Pascalopol intra ]n chiar clipa c`nd
Otilia cosea nasturele lui Felix (lucrul se-nt`mpl[ o dat[), fata
nu l[sa lucrul, nici nu-=i schimba stilul familiar, dar ochii ei
erau ilumina\i, =i, pe dat[ ce sf`r=ea, alerga la mo=ier =i ]ncepea
cu el obi=nuitele calinerii. Felix r[m`nea astfel un copil
inofensiv, care nu concureaz[ pe oamenii mari. Din aceast[
cauz[, el se umplu de o gelozie aprins[ =i hot[r] s[ l[mureasc[
cu orice chip situa\ia. Ne]ndr[znind s[ ]nfrunte oral pe Otilia,
se decise s[-i scrie. Lu[ o foaie de h`rtie =i a=ternu pe ea l[murit
aceste cuvinte:
„Otilia, nu stau aici dec`t pentru tine, fiindc[ te iubesc.
Altfel, a= fi plecat de mult. Te iubesc, tu n-ai v[zut asta? Felix“
}nt`i se g`ndi s[ trimit[ scrisoarea prin po=t[, ]ns[ putea
sosi c`nd era =i el de fa\[, =i asta nu-i convenea. Hot[r] s[ i-o
pun[ ]n camer[, dar =i a=a trebuia s[ fie prudent, ca nu cumva
Marina, deretic`nd od[ile, s-o arunce. A=tept[ p`n[ ce Marina
termin[ dereticatul ]ntr-o zi ]n care Otilia nu era acas[, =i apoi
122