George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
amabilitatea nedezmin\it[ a lui Pascalopol, mo= Costache =i
Otilia se plimbau aproape zilnic cu tr[sura, ]nt`lnindu-se foarte
adesea =i cu mo=ierul. Felix se adumbri iar[=i, mai cu seam[ c[
Pascalopol, cu scopul distr[rii b[tr`nului, f[g[duise s[ vin[ din
nou s[ joace c[r\i. Cu spiritul ei feminin, ]n care lipsa de orice
prejudec[\i se alia cu supersti\ia, Otilia intui c[ b[tr`nului ]i
trebuia o atmosfer[ de ]ncredere ]ntr-un factor stabil. Intr[ ]n
fosta odaie a mamei sale, unde l`ng[ c`teva icoane =edea o
candel[ de argint, mereu nefolosit[, o cur[\[, o mut[ ]n sufragerie,
unde mo= Costache ]=i stabilise domiciliul ca s[ fac[ =i economie
de combustibil, o umplu cu untdelemn =i o aprinse. B[tr`nul se
uit[ surprins la ea, nu aprob[ nimic cu vorba, dar nu protest[ =i
]ntr-o zi veni singur la fat[ =i-i spuse ]ngrijorat:
— S-a stins candela, trebuie s-aprinzi candela!
C`nd, prin consumarea untdelemnului, flac[ra atingea
stratul de ap[ =i ]ncepea s[ sf`r`ie, Costache se ]nsp[im`nta
ca de un limbaj cu ]n\elesuri sinistre. Toate aceste mici mizerii
psihice nu f[ceau din b[tr`n un ab[tut. Nu. }n fundul sufletului
era ]ncredin\at c[ sentin\a doctorului trebuie interpretat[ ]n
modul cel mai favorabil =i c[ un om nu poate s[ moar[, c`nd
un medic spune c[ e s[n[tos. De altfel, n-avea nici o cuno=tin\[
de medicin[, nici o no\iune, m[car empiric[, despre boale,
=i ]n ceea ce i se ]nt`mplase nu vedea dec`t „o sf`r=eal[„, un
efect al c[ldurii sau al oboselii. }=i aducea aminte c[, copil
fiind, se ]mboln[vise de o boal[ cu c[lduri (nu =tia anume
ce), =i se f[cuse s[n[tos, =i-=i ]nchipuia c[ acum, c[ a luat
doctoria, este iar[=i ]n putere. No\iunea mai complex[ a uzurii
organismului n-o ]n\elegea. Planurile pe care le rumega ]n
t[cere erau din ce ]n ce mai vaste =i se ]ntindeau pe zone
mari de timp.
Felix ]=i c[p[tase ]n sf`r=it majoratul (atunci v[zuse c[ Aglae
f[cea parte din tutel[), =i acum ]=i putea ridica singur veniturile
capitalizate la o banc[ =i realizate de un avocat care ciupea
cam mult ca onorariu, fiind cel pu\in onest ]n linii generale =i
de o solicitudine ]ncercat[. Fusese trist, ca de-o izgonire, dar
b[tr`nul se gr[bise s[-i arate convingerea c[ va sta mai departe
417