George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
— Ce doctor? Eu nu sunt bolnav. Eu sunt cel mai s[n[tos
om. Eu sunt Omul =i nu voi muri ]n vecii vecilor. Cel ce
se-nchin[ mie =i tat[lui meu, acela se va m`ntui.
— Papa, g[si cu cale Olimpia s[ intervin[, domnul ]\i vrea
binele, de ce s[ nu mergi?
Toat[ inimici\ia ira\ional[ a lui Simion pentru Olimpia se
rede=tept[:
— Nu vorbesc cu dumneata! S[ nu-mi zici papa, c[ nu te
cunosc. Nu e=ti fata mea! Copiii mei sunt cei ce m[ urmeaz[
=i se ]nchin[ mie.
— Eu ]\i sunt fiu adev[rat, fiindc[ cred ]n ]nv[\[turile
dumitale! zise Weissmann.
Simion ]l privi cu interes, dar ]=i relu[ iar[=i preumbl[rile
prin cas[, ca un c`ine prudent, dup[ ce a mirosit un individ.
Olimpia, jignit[, l[s[ s[ se vad[ ]n ochii ei toat[ verzimea
urii. Aglae cl[tin[ din cap, agasat[:
— A=teapt[ birjarul, pentru numele lui Dumnezeu, o s[ m[
coste o groaz[ de parale!
Weissmann o examin[ pe furi= =i se putea ghici uimirea lui
fa\[ de o astfel de nesim\ire. Prudent =i politicos din fire, nu-=i
tr[d[ sentimentul l[untric =i medit[ repede asupra mijloacelor
oportune pentru a scoate pe b[tr`n din cas[.
— Domnule profesor, zise el foarte ceremonios, doamnele
au glumit, f[r[ ]ndoial[, sau e la mijloc o eroare. Eu nu sunt
doctor =i n-am venit s[ v[ consult. De altfel, s[n[tatea dumneavoastr[
mi-este cunoscut[, vorbe=te toat[ lumea. Am venit atras
de reputa\ia dumneavoastr[ de... de ]nv[\at... de...
Simion se opri din mers =i sorbi vorbele lui Weissmann,
privindu-l, de=i la drept vorbind pupilele, ]n neputin\[ de a se
concentra, erau risipite ]n gol. Cuv`ntul „profesor“, respectul
studentului ]l m[guleau. }ns[ Weissmann folosise titulatura la
]nt`mplare, ne=tiind de fapt ce profesiune avea Simion.
— A auzit lumea de ]nv[\[turile mele? ]ntreb[ serios Simion.
— Dac[ a auzit, m[-ntrebi? Dar cine nu cunoa=te pe marele,
pe marele... (Weissmann nu-i cuno=tea numele.)
—...profet Tulea, suger[ St[nic[.
286