George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
s[-l implore s[-l scape din ]ncurc[tur[, fiindc[ totul, de altfel,
]i venea pe cap din pricina lui, fiindc[ el ]l ]ndemnase s[ fac[
adop\iunea. Ins[ ar fi trebuit s[-i arate scrisoarea. Lui Costache
]i era ]n acela=i timp ru=ine, =i sentimentele lui fa\[ de Otilia
le vedea crunt profanate. A releva cuiva scrisoarea era totuna
pentru el cu faptul ]n sine de care vorbea scrisoarea. O ]mpinse
=i mai tare ]n fundul buzunarului, cu inten\ia da a c[uta un
mijloc s[ se scape de ea.
Costache st[tu at`t de mult ]n salon, ]nc`t Otilia, plictisit[
c[ nu vine la mas[, ]l descoperi ]nv[luit ]ntr-un nor des de
fum de \igar[.
— Papa, strig[ ea, cu un repro= ce lui Costache, cu g`ndul
la alt lucru, i se p[ru grozav, dar ce faci? Ai umplut de miros
toat[ odaia. Haide la mas[.
Otilia merse =i deschise o fereastr[ dinspre strad[. Mo=
Costache se ]nsp[im`nt[ de aceast[ comunicare cu strada.
— Nu-nu-nu deschide geamul, Otilio, nu trebuie!
— Dar ce ai, papa, azi, de ce e=ti a=a palid? De ce te-ai
]nchis s[ fumezi tocmai aici? Ia te uit[, \i-a c[zut ceva pe jos,
o scrisoare. Asta e scrisoarea pe care ai primit-o azi?
Otilia vorbea cu siguran\a ei obi=nuit[, f[r[ vreo inten\ie,
dar cuvintele ei fur[ pumnale pentru Costache, care, privind
aiurit du=umeaua, scotoci repede buzunarul =i b[g[ de seam[
c[ fundul c[ptu=elii era rupt =i c[ plicul c[zuse jos. Otilia lu[
scrisoarea, o r[suci, o scoase din plic =i-=i arunc[ distrat ochii
deasupra. Era ]n obiceiul ei de a-=i satisface f[r[ ]mpotrivire
din partea lui Costache orice curiozitate. Mo= Costache scoase
un apel gutural:
— Nu-nu-nu citi, e ceva care nu trebuie.
— Cum, papa? Tu ai ]nceput s[ ai taine fa\[ de mine? M[
faci curioas[! Cine e [sta care scrie a=a ]n\epat?
Costache c[zu sc[ldat ]n sudori, iar Otilia sorbi repede
]nt`ile r`nduri. Deodat[ se f[cu serioas[, apoi liniile fe\ei se
l[sar[ obosite.
— Nici nu mi-a= fi ]nchipuit altfel, papa.
176