Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
eficiente decât toată pompa și parada lor, cu scopul de a-i atrage pe oameni la slujbele lor
religioase și la mărirea veniturilor ordinului lor călugăresc. Prin viclenie și prin lingușire, au
încercat să-l convingă pe Zwingli să intre în mănăstirea lor. În timp ce era student, Martin
Luther se închisese în chilia unei mănăstiri și ar fi fost pierdut pentru lume dacă providența
lui Dumnezeu nu l-ar fi liberat. Lui Zwingli nu i s-a îngăduit să facă față aceleiași primejdii.
În mod providențial, tatăl său a fost informat cu privire la planurile călugărilor. El nu
avusese intenția ca băiatul să urmeze viața trândavă și fără valoare a călugărilor. Văzând că
era în joc viitorul lui, l-a chemat să se întoarcă acasă fără întârziere. Chemarea tatălui a fost
ascultată, dar tânărul nu putea fi mulțumit multă vreme în văile lui natale și în curând și-a
reluat studiile, apărând după un scurt timp la Basel. Acolo a auzit Zwingli pentru prima oară
Evanghelia și despre harul fără plată al lui Dumnezeu. Wittembach, un profesor de limbi
vechi, în timp ce studia greaca și ebraica, a fost inspirat să cerceteze Sfintele Scripturi și, în
felul acesta, razele luminii divine au luminat mințile studenților aflați sub îndrumarea lui. El
învăța că există un adevăr mai vechi și de o valoare infinit mai mare decât teoriile învățate de
scolastici și filozofi. Acest adevăr vechi era acela că moartea lui Hristos este singura
răscumpărare a păcătosului. Pentru Zwingli, aceste cuvinte au fost ca prima rază de lumină
care apare înaintea zorilor.
În scurtă vreme Zwingli a fost chemat de la Basel să intre în lucrarea sa. Primul câmp de
lucru a fost într-o parohie din Alpi, nu prea departe de văile lui natale. Fiind hirotonit ca preot,
„s-a devotat cu tot sufletul cercetării adevărului dumnezeiesc; căci și-a dat bine seama, spunea
un prieten al reformatorului, cât de mult trebuie să cunoască acela căruia îi era încredințată
turma lui Hristos”. (Wylie, b.8, cap.5). Pe măsură ce studia Scripturile, îi apărea tot mai clar
deosebirea dintre adevărurile lor și rătăcirile Romei. S-a supus Bibliei ca fiind Cuvântul lui
Dumnezeu, singura regulă îndestulătoare și infailibilă. A văzut că ea trebuia să fie propriul
interpret. N-a îndrăznit să încerce a explica Scriptura pentru a susține o teorie sau învățătură
preconcepută, ci socotea de datoria lui să predice învățăturile ei directe și neîndoielnice. A
căutat să se folosească de orice mijloc de care dispunea pentru a ajunge la o înțelegere deplină
și corectă a sensului ei și cerea ajutorul Duhului Sfânt care, spunea el, îl descoperă tuturor
acelora care-l caută cu sinceritate și cu rugăciune.
„Scripturile”, spunea Zwingli, „vin de la Dumnezeu și nu de la om; chiar Dumnezeu, Acela
care iluminează, te va ajuta să înțelegi că vorbirea vine de la El. Cuvântul lui Dumnezeu nu
poate greși; el este luminos, el învață, el descoperă, el iluminează sufletul cu toată mântuirea
și cu tot harul, mângâie în Domnul, umilește, încât se reduce și chiar dispare pentru a-L
cuprinde pe Dumnezeu”. Zwingli verificase pentru sine adevărul acestor cuvinte. Vorbind
despre experiența lui de la data aceea, el scria mai târziu: „Când am început să mă consacru
pe deplin Sfintelor Scripturi, am venit totdeauna în conflict cu filozofia și teologia scolastică.
În cele din urmă am ajuns la această concluzie: trebuie să părăsești orice minciună și să înveți
înțelesul simplu al Cuvântului lui Dumnezeu. După aceea am început să-I cer lui Dumnezeu
lumina Sa, iar studiul Scripturilor a început să-mi fie mult mai ușor.” (Idem, b.8, cap.6)
105