Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Ca urmare a păcatului lui Adam, moartea a trecut asupra întregului neam omenesc. Toți,
fără deosebire, merg în mormânt. Iar prin prevede-rile Planului de Mântuire toți vor fi scoși
din mormântul lor. „Va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți.” „Și după cum toți mor
în Adam, tot așa toți vor învia în Hristos” (Faptele Apostolilor 24, 15; 1 Corinteni 15, 22).
Dar se face deosebirea între cele două categorii care sunt înviați. „Toți cei din morminte vor
auzi glasul Lui, și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viață; iar cei
ce au făcut răul, vor învia pentru judecată” (Ioan 5, 28.29). Aceia care au fost „socotiți
vrednici” de învierea spre viață sunt „fericiți și sfinți”. „Asupra lor a doua moarte n-are nici o
putere” (Apocalipsa 20, 6). Dar aceia care n-au primit iertare prin pocăință și credință trebuie
să primească pedeapsa nelegiuirii lor — „plata păcatului”. Ei suferă pedeapsa care va fi
diferită ca durată și intensitate „după faptele lor”, dar în cele din urmă se încheie cu moartea
a doua. Deoarece este imposibil pentru Dumnezeu, ținând seama de dreptatea și de mila Sa,
să-l mântuiască pe păcătos în păcatele lui, El îl privează de viața pe care, prin neascultare, a
pierdut-o și de care s-a dovedit a fi nevrednic. Un scriitor inspirat spune: „Încă puțin și cel
nelegiuit nu va mai fi; da, îl vei căuta în locul lui și nu va mai fi”. Iar un altul declară: „Ei sunt
ca și cum n-ar fi fost niciodată” (Psalmii 37, 10; Obadia 16). Acoperiți de rușine, ei cad întro
uitare deznădăjduită, veșnică.
În felul acesta se va pune capăt păcatului, cu tot vaiul și ruina care au izvorât din el.
Psalmistul spune: „Tu pedepsești neamurile, nimicești pe cel rău, le ștergi numele pentru
totdeauna și pe vecie. S-au dus vrăjmașii! N-au rămas din ei decât niște dărâmături veșnice!”
(Psalmii 9, 5.6). Ioan, în Apocalipsa, privind înainte spre starea veșnică a celor mântuiți, aude
corul universal de laudă, netulburat de nici o notă discordantă. Toată suflarea din cer și de pe
pământ a fost auzită dând slavă lui Dumnezeu (Apocalipsa 5, 13). Acolo nu vor fi suflete
pierdute care să-L hulească pe Dumnezeu, când se zvârcolesc în chinul fără sfârșit, nici ființe
nenorocite în iad nu-și vor amesteca vaietele cu cântările celor mântuiți.
Pe rătăcirea fundamentală a nemuririi din fire a sufletului se bazează învățătura cu privire
la starea de conștiență în moarte — o învățătură care, asemenea chinurilor veșnice, este opusă
învățăturilor Scripturilor, contrară rațiunii și simțămintelor noastre de omenie. După credința
populară, cei răscumpărați, în ceruri, au cunoștință de tot ce se petrece pe pământ, în mod
deosebit de viața prietenilor pe care i-au lăsat în urmă. Dar cum poate exista un izvor de
fericire pentru cei morți să știe necazurile celor vii, să fie martori la păcatele săvârșite de cei
iubiți ai lor și să-i vadă suferind toate necazurile, dezamăgirile și grozăviile vieții? Cât de mult
se vor bucura de fericirea cerească aceia care plutesc deasupra prietenilor lor de pe pământ?
Și cât de revoltătoare este credința că, îndată ce suflarea părăsește trupul, sufletul celui
nepocăit este încredințat flăcărilor iadului! Până la ce adâncimi de groază trebuie să se cufunde
aceștia, ca să-și vadă prietenii intrând în mormânt nepregătiți, ca să intre într-o veșnicie de
vai și de păcat! Mulți au fost aduși la nebunie de acest gând chinuitor.
Ce spun Scripturile cu privire la aceste lucruri? David declară că omul nu este conștient în
starea de moarte: „suflarea lor trece. Se întorc în pământ, și în aceeași zi le pier și planurile
343