Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
El urma să poarte o povară infinită de suferință atunci când a trebuit să-Și dea viața ca jertfă
pentru păcat; însă îngerii doriseră ca și în umilința Sa Fiul Celui Preaînalt să apară înaintea
oamenilor cu o demnitate și cu o slavă corespunzătoare caracterului Său. Se vor aduna oare
oamenii mari ai lumii în capitala lui Israel pentru a saluta venirea Lui? Îl vor prezenta oare
legiunile de îngeri mulțimii celor care așteptau?
Un înger vizită pământul pentru a vedea câți sunt pregătiți să-L primească pe Isus. Dar nu
a găsit nici un semn de așteptare. El nu a auzit nici un glas de laudă și de triumf pentru că
timpul venirii lui Mesia era la uși. Îngerul zăbovi câtva timp asupra cetății alese și a templului,
unde prezența divină se manifestase timp de veacuri, dar și acolo a văzut aceeași nepăsare.
Preoții, în fastul și mândria lor, aduceau jertfe întinate la templu. Fariseii se adresau oamenilor
cu glas tare sau făceau rugăciuni pline de încumetare la colțurile străzilor. În palatele regilor,
în adunările filozofilor, în școlile rabinilor, toți erau la fel de ignoranți și nepăsători față de
faptul minunat care umpluse tot cerul de bucurie și laudă, că Răscumpărătorul omenirii era
gata să vină pe lume.
Nu era nici o dovadă că Isus era așteptat și nici o pregătire pentru Prințul Vieții. Plin de
uimire, solul ceresc era gata să se întoarcă în ceruri cu vești pline de tristețe, când iată că a
descoperit o grupă de păstori care vegheau lângă turma lor noaptea și priveau la cerul înstelat
și cercetau profeția lui Mesia care urma să Se nască pe pământ, dorind după venirea
Răscumpărătorului lumii. Iată aici o grupă pregătită să primească solia cerească. Și deodată,
îngerul Domnului s-a descoperit, aducând cu mare bucurie veștile bune. Apoi, slava cerească
inundă toată colina, în timp ce grupa nenumărată de îngeri s-a descoperit păstorilor, și, ca și
când bucuria era prea mare ca să o aducă un singur sol din ceruri, o mulțime de glasuri
izbucnesc într-un cor, pe care într-o zi îl vor cânta toate popoarele celor mântuiți: „Slavă lui
Dumnezeu în locurile înalte, și pe pământ pace și bună învoire între oameni.” (Luca 2, 14) O,
ce lecție este această istorie minunată a Betleemului! Cum mustră ea necredința noastră,
mândria și mulțumirea noastră de sine! Cum ne avertizează ea să fim atenți ca nu cumva, prin
indiferența noastră ucigătoare, să nu discernem semnele timpului și deci să nu cunoaștem ziua
cercetării noastre.
Nu numai pe dealurile Iudeii, nu numai printre păstorii umili au găsit îngerii așteptători ai
venirii lui Mesia. Și în țările păgâne erau unii care-L așteptau; erau oameni înțelepți, bogați și
nobili, filozofi ai Orientului. Cercetători ai naturii, magii Îl văzuseră pe Dumnezeu în lucrarea
mâinilor Sale. Din Scripturile evreilor, ei înțeleseseră că o stea se va ridica din Iacov și cu o
dorință sinceră așteptau venirea Sa, care urma să fie nu numai „mângâierea lui Israel”, ci și o
„Lumină care să lumineze Neamurile” și „pentru mântuire până la marginile pământului”
(Luca 2, 25.32; Faptele Apostolilor 13, 47). Ei erau cercetători după lumină și lumina de la
tronul lui Dumnezeu iluminase calea pentru picioarele lor. În timp ce preoții și rabinii din
Ierusalim, păzitorii rânduiți și exponenții adevărului, erau învăluiți în întuneric, steaua trimisă
de Cer i-a condus pe acești străini dintre neamuri la locul nașterii Regelui nou născut.
196