Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Biserica romană era încă pentru el mireasa lui Hristos, iar papa era reprezentantul și vicarul
lui Dumnezeu. Huss se lupta împotriva abuzului de autoritate, și nu împotriva principiului în
sine. Acest fapt a produs o luptă teribilă între convingerile și înțelegerile lui și cererile
conștiinței. Dacă autoritatea era dreaptă și infailibilă, așa cum o credea a fi, cum se făcea că
el se simțea îndemnat să nu i se supună? Să asculte, vedea că este un păcat; dar cum putea ca
ascultarea de o biserică infailibilă să-l ducă într-o astfel de situație? Aceasta era pentru el o
problemă de nerezolvat; era îndoiala care-l chinuia ceas cu ceas. Singurul răspuns pe care l-a
dat a fost că acum se repetă ceea ce se întâmplase și în zilele Mântuitorului, când preoții
bisericii decăzuseră cu totul și foloseau autoritatea lor legală în scopuri ilegale. Aceasta l-a
dus să adopte pentru conduita sa, cât și să predice altora, maxima că învățăturile Scripturii
oferite înțelegerii trebuie să îndrume conștiința; cu alte cuvinte, Dumnezeu vorbește prin
Biblie, și nu biserica ce vorbește prin preoți este călăuza infailibilă.” (Wylie, b.3, cap.2).
Apoi, atunci când agitația din Praga s-a mai potolit, Huss s-a reîntors la capela Betleem,
pentru a continua cu și mai mare râvnă și curaj, predicarea Cuvântului lui Dumnezeu.
Vrăjmașii lui erau activi și puternici, dar regina și mulți nobili erau prietenii săi, poporul, în
mare număr, era de partea lui. Făcând comparație între învățăturile lui curate și înălțătoare,
împreună cu o viață sfântă și dogmele degradante pe care le predicau romaniștii, cu avariția
și desfrâul practicate de ei, mulți socoteau o adevărată onoare să fie de partea lui.
Până acum Huss fusese singur în lucrările lui; dar acum Ieronim, care în timp ce era în
Anglia primise învățăturile lui Wycliffe, s-a unit cu el în lucrarea de reformă. Cei doi urmau
să fie de aici înainte uniți în viața lor și nici moartea n-avea să-i despartă. Strălucirea geniului,
elocvența și cultura — daruri care câștigă favoarea populară — erau posedate într-un grad
deosebit de Ieronim; dar în acele calități care constituie adevărata tărie de caracter, Huss era
mai puternic. Judecata lui calmă era ca o frână pentru spiritul impulsiv al lui Ieronim care, cu
o adevărată umilință, își dădea seama de valoarea acestuia și se supunea sfaturilor lui. Sub
impulsul lucrării lor unite, reforma s-a întins mult mai repede.
Dumnezeu a îngăduit ca o mare lumină să strălucească asupra minților acestor bărbați
aleși, descoperindu-le multe din rătăcirile Romei; dar ei n-au primit toată lumina care trebuia
dată lumii. Prin acești slujitori ai Săi, Dumnezeu conducea poporul afară din întunericul
romanismului; dar mai existau multe și mari piedici ce trebuia înfruntate. El i-a condus pas
cu pas, pe măsură ce ei le puteau suporta. Ei nu erau pregătiți să primească dintr-o dată toată
lumina. Dacă ar fi fost prezentată astfel, ca strălucirea deplină a soarelui de amiază, aceia care
au stat multă vreme în întuneric s-ar fi îndepărtat de ea. De aceea, El le-a descoperit-o
conducătorilor puțin câte puțin, pe măsură ce putea fi primită de popor. De la un secol la altul,
alți lucrători credincioși aveau să urmeze, pentru a conduce poporul mai departe pe calea
reformei.
Schisma din biserică continua. Trei papi se luptau acum pentru supremație și lupta lor
umplea creștinătatea de crimă și frământare. Nemaifiind mulțumiți să arunce blesteme, au
60