Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Profetul arată în felul acesta către rânduiala care a fost uitată: „Ai tăi vor zidi iarăși pe
dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit «Dregător de
spărturi», «Cel ce drege drumurile, și face țara cu putință de locuit». «Dacă îți vei opri piciorul
în ziua Sabatului, ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi
desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-L vei cinsti, neurmând căile tale,
neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în
Domnul»” (Ver 12-14). Această profeție se aplică și timpului nostru. O spărtură a fost făcută
în Legea lui Dumnezeu atunci când Sabatul a fost schimbat de către puterea Romei. Dar a
venit timpul ca această instituție divină să fie restabilită. Spărtura trebuie refăcută, iar temelia
multor generații să fie reclădită.
Sfințit prin odihna și binecuvântarea Creatorului, Sabatul a fost ținut de Adam, în
nevinovăția sa din Edenul sfânt; de Adam cel căzut și pocăit, atunci când a fost alungat din
starea lui fericită. A fost ținut de toți patriarhii, de la Abel până la Noe cel neprihănit, la
Avraam și la Iacov. Când poporul ales era în robia Egiptului, mulți, în mijlocul idolatriei care
predomina, au pierdut cunoașterea Legii lui Dumnezeu; dar când Domnul l-a eliberat pe
Israel, El a vestit Legea Sa într-o măreție înfricoșată adunării poporului, ca să-I cunoască voia,
să se teamă și să asculte de El pe vecie.
Din ziua aceea și până astăzi, cunoașterea Legii lui Dumnezeu a fost păstrată pe pământ,
iar Sabatul poruncii a patra a fost ținut. Cu toate că „omul fărădelegii” a reușit să calce în
picioare ziua sfântă a lui Dumnezeu, chiar și în timpul supremației lui, în locuri tăinuite, au
fost ascunse suflete credincioase care i-au dat cinstire. Din timpul Reformei au existat unii, în
toate generațiile, care au respectat păzirea lui. Chiar dacă adesea au făcut lucrul acesta în
mijlocul persecuției, a fost dată o mărturie permanentă cu privire la perpetuitatea Legii lui
Dumnezeu și a obligației sfinte față de Sabatul creațiunii.
Aceste adevăruri, așa cum au fost prezentate în Apocalipsa capitolul 14, în legătură cu
„Evanghelia veșnică”, vor deosebi biserica lui Hristos la vremea venirii Sale. Căci, ca rezultat,
întreita solie îngerească spune: „Aici sunt cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința
lui Isus”. Această solie este ultima care va fi dată înainte de venirea Domnului. Îndată după
proclamarea ei, Fiul omului este văzut de profet venind în slavă pentru a culege secerișul
pământului. Aceia care au primit lumina privitoare la Sanctuar și la imutabilitatea Legii lui
Dumnezeu s-au umplut de bucurie și de uimire când au văzut frumusețea și armonia
sistemului de adevăruri care s-a deschis înțelegerii lor. Ei doreau ca această lumină, care li se
părea atât de prețioasă, să o împărtășească tuturor creștinilor și nu puteau decât să creadă că
va fi primită cu bucurie. Dar adevărurile care aveau să-i pună în conflict cu lumea n-au fost
primite de mulți dintre aceia care pretindeau că sunt urmași ai lui Hristos. Ascultarea de
porunca a patra cerea o jertfă de la care marea majoritate s-a dat înapoi.
Când erau prezentate cerințele Sabatului, mulți judecau din punct de vedere omenesc. Ei
spuneau: „Totdeauna am ținut duminica, au ținut-o și părinții noștri și mulți oameni buni și
285