Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Părăsindu-și locul din prezența imediată a lui Dumnezeu, Lucifer a început să
răspândească spiritul de nemulțumire printre îngeri. Lucrând în taină adâncă și pentru o vreme
ascunzându-și scopul adevărat sub aparența respectului față de Dumnezeu, a încercat să
trezească nemulțumirea față de legile care guvernau ființele cerești, lăsând să se înțeleagă că
ele impuneau restricții care nu erau necesare. Din moment ce erau sfinți, el susținea că îngerii
trebuie să asculte de îndemnul conștiinței lor. Căuta să trezească simpatie pentru el, arătând
că Dumnezeu pro-cedase nedrept cu el, dându-I onoarea supremă lui Hristos. El pretindea că,
aspirând la o putere și la o onoare mai mari, nu urmărea înălțarea de sine, ci căuta să asigure
libertatea pentru toți locuitorii cerului; că pe calea aceasta ei ar putea ajunge la o stare mai
înaltă de existență.
Dumnezeu, în mila Sa cea mare, l-a suportat îndelung pe Lucifer. Nu l-a îndepărtat imediat
din starea lui înălțată atunci când, pentru prima oară, și-a permis un spirit de nemulțumire,
nici chiar atunci când a început să dea pe față pretențiile lui false înaintea îngerilor credincioși.
El a fost menținut în ceruri multă vreme. Mereu și mereu i s-a oferit iertarea, condiționată de
pocăință și a supunere. Asemenea eforturi, pe care numai iubirea și înțelepciunea infinită le
puteau plănui, au fost făcute pentru a-l convinge de rătăcirea lui. Spiritul de nemulțumire nu
fusese cunoscut niciodată în ceruri.
Nici chiar Lucifer n-a văzut de la început unde va ajunge; el nu înțelegea natura adevărată
a simțămintelor lui. Dar atunci când s-a dovedit că nemulțumirea lui nu are motiv, Lucifer a
fost convins că era greșit, că cerințele divine erau drepte și că ar fi trebuit să recunoască acest
lucru înaintea cerului întreg. Dacă atunci ar fi făcut lucrul acesta, s-ar fi salvat pe sine și pe
mulți alți îngeri. Până atunci nu părăsise cu totul supunerea față de Dumnezeu. Cu toate că
părăsise poziția de heruvim ocrotitor, dacă ar fi vrut să se întoarcă la Dumnezeu, recunoscând
înțelepciunea Creatorului, și dacă s-ar fi mulțumit să ocupe locul care-i fusese destinat în
marele plan al lui Dumnezeu, ar fi fost pus iarăși în slujbă. Dar mândria l-a împiedicat să se
supună. El și-a apărat cu insistență calea, a susținut că nu are nevoie de pocăință și s-a angajat
cu totul în lupta cea mare împotriva Făcătorului său.
Toate puterile minții lui iscusite au fost puse în slujba amăgirii, pentru a-și asigura simpatia
îngerilor care fuseseră sub comanda lui. Chiar faptul că Hristos îl avertizase și îl sfătuise a
fost interpretat pentru a sluji planurilor lui de trădare. Acelora a căror încredere plină de iubire
îi legase mai strâns de el, Satana le spunea că a fost judecat greșit, că poziția lui nu era
respectată și că libertatea avea să-i fie restrânsă. De la prezentarea eronată a cuvintelor lui
Hristos a trecut la pervertire și la înșelăciune directă, acuzându-L pe Fiul lui Dumnezeu de un
plan care să-L umilească înaintea locuitorilor cerului. A mai încercat să facă și o legătură falsă
între el și îngerii rămași credincioși. Pe toți aceia pe care nu i-a putut supune și nu i-a putut
aduce cu totul de partea lui i-a acuzat de indiferență față de interesele ființelor cerești. Chiar
lucrarea pe care o făcea el o punea pe seama acelora care rămăseseră credincioși lui
Dumnezeu. Și, pentru a-și susține acuzația de nedreptate a lui Dumnezeu față de el, a recurs
la interpretarea tendențioasă a cuvintelor și faptelor Creatorului. Metoda lui era să-i încurce
312