Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
sufletul în favoarea căruia se plătise scăpa din purgatoriu și-și lua zborul spre ceruri (vezi
K.R.Hagenbach, History of the Reformation, vol. 1, p. 96).
Când Simon magul s-a oferit să cumpere de la apostoli puterea de a face minuni, Petru i-
a răspuns: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-
ar putea cumpăra cu bani!” (Faptele Apostolilor 8, 20). Însă oferta lui Tetzel era primită cu
grabă de miile de naivi. Aurul și argintul curgeau în tezaurul lui. O mântuire care putea fi
cumpărată cu bani era mai ușor de câștigat decât aceea care cerea pocăință, credință și luptă
stăruitoare pentru a birui păcatul. Împotriva învățăturii despre indulgențe s-au ridicat mulți
bărbați de cultură și evlavioși din însăși Biserica Romană și mulți din aceștia nu credeau în
niște pretenții care erau în contradicție atât cu rațiunea, cât și cu revelația. Dar nici un prelat
nu îndrăznea să ridice glasul împotriva acestui comerț nelegiuit; totuși mințile oamenilor se
tulburau, se agitau și mulți întrebau cu sinceritate dacă Dumnezeu nu trebuia să lucreze în
vreun fel la curățirea bisericii Sale.
Luther, deși era încă un foarte zelos partizan al papei, a fost umplut de oroare față de
pretențiile nelegiuite ale vânzătorului de indulgențe. Mulți dintre enoriașii săi cumpăraseră
astfel de certificate de iertare și au început să vină la duhovnicul lor, mărturisindu-și diferitele
lor păcate și așteptând iertarea, nu pentru că se pocăiseră și doreau o schimbare, ci pe temeiul
indulgenței. Luther le-a refuzat iertarea și i-a avertizat că, dacă nu se pocăiesc și nu-și schimbă
viața, vor pieri în păcatele lor. Intrați într-o mare încurcătură, s-au dus la Tetzel cu plângerea
că duhovnicul le-a refuzat indulgențele, în timp ce alții au cerut cu îndrăzneală să li se restituie
banii. Călugărul s-a umplut de mânie; a rostit cele mai groaznice blesteme, a pus să fie aprinse
focuri în piețele publice și a declarat că „primise o poruncă expresă de la papa să-i ardă pe toți
ereticii care ar îndrăzni să se împotrivească sfintelor indulgențe”. (D’Aubigne, b. 3, cap. 4)
Acum Luther a intrat cu îndrăzneală în lucrarea lui de apărător al adevărului. Glasul lui a
fost auzit de la amvon într-o avertizare solemnă și stăruitoare. El a descoperit înaintea
poporului caracterul ofensator al păcatului și i-a învățat că este imposibil pentru om ca prin
propriile fapte să-și ușureze vinovăția sau să scape de pedeapsă. Nimic altceva decât pocăința
înaintea lui Dumnezeu și credința în Hristos îl pot mântui pe păcătos. Harul lui Hristos nu
poate fi cumpărat; el este un dar. I-a sfătuit pe oameni să nu cumpere indulgențe, ci să
privească prin credință la Răscumpărătorul răstignit. Le-a povestit experiența lui chinuitoare,
când a căutat zadarnic prin umilințe și penitențe să obțină mântuirea, și i-a asigurat pe
ascultători că a găsit pacea și bucuria numai întorcându-și privirile de la el și privind prin
credință la Hristos.
Deoarece Tetzel continua cu negoțul și cu pretențiile sale nelegiuite, Luther s-a hotărât să
protesteze mai energic împotriva acestor abuzuri strigătoare la cer. Curând i s-a prezentat
ocazia. Biserica de la castelul din Wittenberg avea multe moaște care, la anumite sărbători,
erau expuse înaintea poporului, oferindu-se o iertare deplină a păcatelor tuturor acelora care
vizitau biserica și făceau spovedanie. Ca urmare, în acele zile oamenii se îngrămădeau acolo
77