Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
nepotrivit chiar pentru slugi să asculte, a fost ascultat cu uimire de către învățații și demnitarii
imperiului. Regi și oameni învățați formau auditoriul, prinții încoronați erau predicatorii, iar
predica era adevărul împărătesc al lui Dumnezeu. „Din vremea apostolică”, spunea un scriitor,
„n-a mai fost o lucrare atât de mare sau o mărturisire atât de măreață”. (D’Aubigne, b.14,
cap.7)
„Tot ce au spus lutheranii este adevărat, nu putem nega nimic”, a declarat un episcop
catolic. „Puteți respinge printr-o judecată sănătoasă mărturisirea făcută de elector și de aliații
lui?”, întrebă un altul pe dr. Eck. „Cu scrierile apostolilor și ale proorocilor — nu”, a fost
răspunsul, „dar cu acelea ale Părinților bisericești și ale conciliilor — da”. „Înțeleg”, a răspuns
cel care întrebase, „lutheranii după părerea dumneavoastră sunt în cadrul Scripturii, iar noi în
afara ei”. (Idem, b.14, cap.8)
Unii dintre prinții germani au fost câștigați pentru credința reformată. Însuși împăratul a
declarat că articolele protestanților erau numai adevăr. Confesiunea a fost tradusă în multe
limbi și a circulat în toată Europa, fiind primită de milioane de oameni din generațiile
următoare, ca exprimare a credinței lor. Slujitorii credincioși ai lui Dumnezeu nu se osteniseră
în zadar. Când puterile, stăpânirile și duhurile rele din locurile cerești s-au unit împotriva lor,
Domnul nu l-a uitat pe poporul Său. Dacă ochii le-ar fi fost deschiși, ar fi văzut o dovadă
evidentă a prezenței și ajutorului divin, asemănătoare cu aceea care a fost dată unui profet din
vechime. Când robul lui Elisei a arătat stăpânului o armată vrăjmașă care i-a înconjurat și lea
tăiat orice cale de scăpare, profetul s-a rugat: „Doamne, Te rog, deschide-i ochii ca să vadă”.
(2 Regi 6, 17). Și iată că muntele era plin de care și cai de foc, armata cerului stătea pentru a-
l ocroti pe omul lui Dumnezeu. Tot în acest fel i-au păzit îngerii și pe lucrătorii cauzei
Reformei.
Unul dintre principiile susținute categoric de Luther a fost că nu trebuie să se apeleze la
puterea pământească pentru a sprijini Reforma „și nici o cerere să nu fie făcută armatelor
pentru a o apăra”. S-a bucurat că Evanghelia a fost mărturisită de către prinții imperiului; dar
atunci când ei au propus să se unească într-o ligă de apărare, el a declarat că „învățătura
Evangheliei trebuie să fie apărată numai de Dumnezeu. Cu cât omul se amestecă mai puțin în
această lucrare, cu atât mai evidentă va fi intervenția lui Dumnezeu în favoarea ei. Toate
măsurile politice de prevedere propuse erau, după părerea lui, din cauza fricii nedemne și a
neîncrederii păcătoase.” (D’Aubigne, b.10, cap.14)
Când dușmanii cei puternici s-au unit pentru a distruge credința reformată și mii de săbii
porneau să se năpustească împotriva ei, Luther scria: „Satana își dezlănțuie furia; pontifii
nelegiuiți urzesc; iar noi suntem amenințați cu războiul. Îi sfătuiesc pe oameni să se lupte cu
mult curaj înaintea tronului lui Dumnezeu, prin credință și rugăciune, așa ca dușmanii noștri,
învinși de Duhul lui Dumnezeu, să fie constrânși la pace. Dorința noastră de căpetenie, munca
noastră de seamă este rugăciunea; oamenii să știe că acum sunt expuși tăișului săbiei și urii
lui Satana și să se roage.” (D’Aubigne, b.10, cap.14)
128