Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
și susținătorul lui cel mai de valoare; amabilitatea, prevederea și precizia acestuia slujeau ca
o completare la curajul și energia lui Luther. Unirea lor în lucrare a dat putere Reformei și a
fost un izvor de mare încurajare pentru Luther.
Orașul Augsburg fusese stabilit ca loc al cercetării și reformatorul a pornit să străbată
drumul pe jos până acolo. Temeri serioase erau exprimate pentru el. Se trimiteau amenințări
că va fi descoperit și ucis pe cale, iar prietenii l-au rugat să nu se expună. Ei au stăruit de el
să părăsească Wittenbergul pentru o vreme și să-și găsească siguranța în mijlocul acelora care
îl vor ocroti cu bucurie. Dar el nu va părăsi locul în care îl așezase Dumnezeu. El trebuia să
continue a susține adevărul cu credincioșie, în ciuda furtunilor care-l loveau. Vorbirea lui era:
„Sunt ca Ieremia, un om care provoacă luptă și ceartă; dar cu cât cresc amenințările, cu atât
mi se mărește bucuria.... Ei mi-au distrus deja onoarea și bunul nume. Mai rămâne un singur
lucru: trupul meu slăbănogit; să-l ia; îmi vor scurta viața în felul acesta, cu câteva ceasuri. Dar
cât privește sufletul meu, ei nu mi-l pot lua. Acela care dorește să predice Cuvântul lui Hristos
în lume trebuie să se aștepte la moarte în orice clipă” (Idem, b.4, cap. 4).
Vestea sosirii lui Luther la Augsburg a dat o mare satisfacție legatului papal. Ereticul
turbulent, care atrăsese atenția lumii întregi, părea a fi acum în puterea Romei și legatul se
hotărâse să nu-i scape. Reformatorul nu-și asigurase un bilet de liberă trecere. Prietenii au
stăruit ca el să nu apară înaintea legatului fără așa ceva și și-au luat sarcina să i-l procure de
la împărat. Legatul papal intenționa să-l constrângă pe Luther, dacă era posibil, să retracteze
sau, dacă nu reușea, să-l ducă la Roma pentru a împărtăși soarta lui Huss și a lui Ieronim. De
aceea, prin agenți a încercat să-l facă pe Luther să apară fără bilet de liberă trecere, încrezânduse
în mila lui. Reformatorul a refuzat categoric să facă acest lucru. Până când n-a primit
documentul care-i garanta ocrotirea împăratului, n-a apărut în fața ambasadorului papal.
În mod diplomatic, romaniștii au hotărât să încerce să-l câștige pe Luther printr-o aparentă
amabilitate. Legatul, în întrevederile cu el manifesta o caldă prietenie; a cerut însă ca Luther
să se supună necondiționat autorității bisericii și să renunțe la toate punctele fără argumentare
sau discuție. El nu apreciase corect caracterul omului cu care avea de a face. În răspunsul lui,
Luther și-a exprimat aprecierea față de biserică, dorința lui după adevăr, dispoziția de a
răspunde tuturor obiecțiunilor față de ceea ce învățase și de a supune învățăturile lui
hotărârilor unor mari universități. Dar, în același timp, a protestat împotriva procedeului
cardinalului de a-i cere să retracteze fără să-i fi dovedit vreo greșeală.
Singurul răspuns a fost: „Retractează, retractează!” Reformatorul a arătat că poziția lui era
susținută de Scripturi și a declarat cu hotărâre că nu renunță la adevăr. Legatul papal, nefiind
în stare să răspundă argumentelor lui Luther, l-a năpădit cu o furtună de acuzații, batjocuri și
lingușiri, întărite cu citate din tradiție și din declarațiile patristice, nepermițându-i nici o ocazie
să vorbească. Văzând că întrevederea continuată în acest mod va fi inutilă, Luther a obținut
în cele din urmă o îngăduință — nu fără opoziție — să-și prezinte răspunsul în scris.
81