Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
provoace denunțări atât de violente împotriva noastră, de la amvoane și prin presă, și vă
determină să ne excludeți pe noi (adventiștii) din bisericile și din mijlocul frăției?... Dacă
suntem greșiți, vă rugăm arătaține în ce constă greșeala noastră. Arătaține din Cuvântul lui
Dumnezeu că suntem în rătăcire; am fost destul batjocoriți, aceasta nu ne va convinge
niciodată că suntem greșiți; numai Cuvântul lui Dumnezeu ne poate schimba concepțiile.
Concluziile noastre s-au format în mod deliberat și cu rugăciune, când am văzut dovezile din
Scripturi.” (Idem, pp. 250. 252) De la un veac la altul, avertizările pe care Dumnezeu le-a
trimis lumii prin slujitorii Săi au fost primite cu aceeași neîncredere și necredință. Când
nelegiuirea antediluvienilor L-au determinat să aducă un potop de ape peste pământ, El le-a
făcut cunoscut mai dinainte planul Său pentru ca ei să se întoarcă de la căile lor rele. Timp de
o sută două zeci de ani a răsunat în urechile lor avertizarea să se pocăiască, până ce mânia lui
Dumnezeu s-a manifestat în distrugerea lor. Dar solia li s-a părut ca o poveste stupidă și n-au
crezut-o. Așa că, încurajați în nelegiuirea lor, ei și-au bătut joc de solul lui Dumnezeu, au
tratat cu ușurință chemările lui și l-au acuzat chiar de încumetare. Cum îndrăznește un om să
se ridice împotriva tuturor oamenilor mari ai pământului? Dacă solia lui Noe ar fi adevărată,
de ce nu a înțeles toată lumea lucrul acesta și n-a crezut-o? Susținerea unui om împotriva
înțelepciunii a mii de oameni! Ei nu vor crede avertizarea și nu-și vor căuta adăpost în corabie.
Batjocoritorii arătau către lucrurile din natură — la succesiunea neabătută a anotimpurilor,
la cerul albastru din care nu plouase niciodată sau la câmpiile verzi înviorate de roua nopții și
strigau: „Nu ne spune el povești?” Și, în mod disprețuitor, l-au declarat pe predicatorul
neprihănirii un exaltat entuziast, continuând cu mai multă stăruință în căutarea plăcerii și mai
hotărâți pe căile lor rele decât înainte. Dar necredința lor n-a anulat evenimentul prevestit.
Dumnezeu a avut îndelungă răbdare cu nelegiuirea lor, dându-le o ocazie deosebită pentru
pocăință; dar la timpul stabilit, judecățile Sale au căzut peste aceia care respinseseră mila Sa.
Hristos a spus că se va manifesta aceeași necredință și cu privire la a doua Sa venire. Așa
cum oamenii din zilele lui Noe „n-au știut nimic până ce a venit potopul și i-a luat pe toți”,
tot astfel, după cuvintele Mântuitorului nostru, „va fi și la venirea Fiului omului”. (Matei 24,
39). Când pretinsul popor al lui Dumnezeu se unește cu lumea, trăind așa cum trăiește ea și
uninduse cu ea în pofte vinovate, când luxul lumii devine luxul bisericii; când clopotele
căsătoriei sună și toți privesc înainte către mulți ani de prosperitate pământească, atunci,
deodată, așa cum fulgerul strălucește pe cer, va veni sfârșitul visurilor și nădejdilor
amăgitoare. Așa cum Dumnezeu l-a trimis pe slujitorul Său să avertizeze lumea cu privire la
venirea potopului, tot așa i-a trimis pe solii Săi aleși să facă cunoscut apropierea judecății
finale. După cum contemporanii lui Noe au râs batjocoritor la prevestirile predicatorului
neprihănirii, tot astfel în zilele lui Miller mulți, chiar dintre aceia care se socoteau din poporul
lui Dumnezeu, și-au bătut joc de cuvintele de avertizare.
Dar de ce oare învățătura și predicarea celei de a doua veniri a lui Hristos nu au fost bine
primite de biserică? În timp ce pentru cei nelegiuiți venirea Domnului aduce vai și
dezamăgire, pentru cel neprihănit este încărcată de bucurie și nădejde. Acest mare adevăr
212