Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Timpul de încercare și de groază din fața noastră va cere o credință care să suporte
oboseala, amânarea și foamea — o credință care nu va slăbi, chiar dacă va fi aspru încercată.
Tuturor le este oferit timpul de har pentru a se pregăti pentru vremea aceea. Iacov a biruit
pentru că a fost stăruitor și hotărât. Biruința lui este o dovadă a puterii rugăciunii stăruitoare.
Toți aceia care se vor prinde de făgăduințele lui Dumnezeu așa cum a făcut el și vor fi sinceri
și stăruitori așa cum a fost el vor reuși asemenea lui. Aceia care nu sunt gata să se lepede de
sine, să se lupte înaintea lui Dumnezeu, să se roage mult și stăruitor pentru binecuvântarea Sa
nu o vor primi. A te lupta cu Dumnezeu — cât de puțini știu ce înseamnă lucrul acesta! Cât
de puțini sunt aceia care și-au înălțat sufletul către Dumnezeu cu o dorință atât de puternică,
până când toată puterea a ajuns la limită. Când valurile disperării, pe care nici o limbă nu o
poate exprima, se revarsă peste cel care se roagă, cât de puțini se prind cu credință statornică
de făgăduințele lui Dumnezeu!
Aceia care acum pun la lucru puțină credință sunt în cea mai mare primejdie de a cădea
sub puterea amăgirilor satanice și a decretului de constrângere a conștiinței. Chiar dacă vor
rezista încercării, vor fi aruncați într-o groază și într-un chin mai adânc în timpul de
strâmtorare, pentru că niciodată nu și-au făcut obiceiul să se încreadă în Dumnezeu. Lecțiile
de credință pe care ei le-au neglijat vor fi siliți să le învețe sub apăsare și descurajare grozavă.
Trebuie ca acum să facem cunoștință cu Dumnezeu, punând la încercare făgăduințele Sale.
Îngerii înregistrează orice rugăciune sinceră și stăruitoare. Trebuie ca mai degrabă să ne lipsim
de îngăduințe egoiste decât să neglijăm comuniunea cu Dumnezeu. Mai bine cea mai neagră
sărăcie, cea mai mare lepădare de sine, cu aprobarea Sa, decât bogăție, onoruri, confort și
prietenie, dar fără ea. Trebuie să ne luăm timp de rugăciune. Dacă îngăduim ca mințile noastre
să fie năpădite de interese pământești, Domnul ne poate da timp pentru a ne despărți de idolii
noștri de aur, de case sau de țarini fertile.
Tânărul n-ar fi amăgit de păcat, dacă ar refuza să meargă pe o altă cale decât aceea pe care
o poate cere binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă solii care duc lumii ultima avertizare
solemnă s-ar ruga pentru binecuvântarea lui Dumnezeu nu într-un mod rece, leneș și
nepăsător, ci cu ardoare și credință, așa cum a făcut Iacov, ar găsi multe locuri unde ar putea
spune: „Am văzut pe Dumnezeu față către față și viața mi-a fost păstrată” (Geneza 32, 30). Ei
ar fi socotiți de cer ca prinți, având putere să biruie în lupta cu Dumnezeu și cu oamenii.
„Timpul de încercare cum n-a mai fost niciodată” se va dezlănțui în curând peste noi; și
vom avea nevoie de o experiență pe care acum nu o avem și pe care mulți sunt prea nepăsători
să o câștige. Adesea, se întâmplă că încercarea se arată dinainte mai mare decât în realitate;
dar acest lucru nu este adevărat cu privire la criza din fața noastră. Imaginația cea mai vie nu
poate cuprinde mărimea ei. În acest timp de încercare, orice suflet trebuie să stea pentru sine
înaintea lui Dumnezeu. „Chiar dacă ar fi în mijlocul ei Noe, Daniel și Iov, pe viața Mea —
zice Domnul Dumnezeu — că n-ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei și-ar mântui sufletul
prin neprihănirea lor” (Ezechiel 14, 20).
391