Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
posomorâtă și cu inima împovărată. Dar Luther, care i-a însoțit până la Coburg, le-a reînviorat
încrederea, cântând imnul scris pentru călătoria aceasta: „Cetate tare-i Dumnezeu”. Multe
presimțiri întunecate au fost alungate, multe inimi apăsate au fost ușurate la glasul notelor sale
inspirate.
Prinții reformați se hotărâseră să prezinte înaintea Dietei o declarație a convingerilor lor
într-o formulare sistematică, cu dovezi din Scripturi, iar sarcina pregătirii ei a fost încredințată
lui Luther, Melanchton și tovarășilor lor. Această mărturisire de credință a fost acceptată de
protestanți ca o expresie a credinței lor, așa că s-au întrunit să-și pună semnăturile pe acest
document important. Acesta a fost un moment solemn și critic. Reformatorii și-au exprimat
dorința ca lupta lor să nu fie confundată cu problemele politice; ei erau de părere că Reforma
nu trebuie să exercite nici o altă influență decât aceea care izvorăște din Cuvântul lui
Dumnezeu. Atunci când prinții creștini au început să semneze mărturisirea de credință,
Melanchton a spus: „Revine teologilor și clericilor misiunea de a propune aceste lucruri; să
rezervăm pentru alte probleme autoritatea mai marilor pământului”. „Ferească Dumnezeu”,
răspunse Ioan de Saxonia, „ca să mă înlăturați. Sunt hotărât să fac ce este drept fără să-mi fie
teamă de coroană. Doresc să-L mărturisesc pe Domnul. Pălăria mea de elector și mantia de
hermelină nu-mi sunt atât de scumpe cum îmi este crucea lui Hristos”. Spunând acestea și-a
pus semnătura. Când a luat pana, un altul dintre prinți a spus: „Dacă onoarea lui Isus Hristos,
Domnul meu, o cere, sunt gata ... să-mi părăsesc bunurile și chiar viața”. „Voi renunța mai
degrabă la supușii și la statele mele, mi-aș lăsa mai degrabă toiagul moștenit de la părinții
mei”, a continuat el, „decât să primesc o altă învățătură în afară de aceea care este cuprinsă în
această mărturisire.” (Idem, b.14, cap.6). Atât de mare era credința și îndrăzneala acestor
bărbați ai lui Dumnezeu.
A venit timpul stabilit ca să se prezinte înaintea împăratului. Carol al V-lea, stând pe tronul
său, înconjurat de electori și prinți, a acordat audiență reformatorilor protestanți. A fost citită
mărturisirea lor de credință. În acea adunare Augustă, adevărurile Evangheliei au fost
prezentate cu claritate, iar rătăcirile bisericii papale au fost demascate. Pe drept cuvânt, ziua
aceea a fost declarată „ziua cea mai mare a Reformei și una dintre cele mai slăvite din istoria
creștinătății și a omenirii”. (Idem, b.14, cap.7)
Doar câțiva ani trecuseră de când călugărul din Wittenberg a stat singur la Worms în fața
consiliului național. Acum, în locul lui stăteau cei mai nobili și mai puternici prinți ai
imperiului. Lui Luther îi fusese interzis să apară la Augsburg, dar fusese prezent prin cuvintele
și prin rugăciunile lui. „Sunt peste măsură de bucuros”, scria el, „că am trăit până în ceasul
acesta în care Hristos a fost înălțat în mod public de acești mărturisitori atât de iluștri și întro
adunare atât de măreață.” (Idem, b.14, cap.7). În felul acesta s-a împlinit Scriptura care
spune: „Voi vorbi despre învățăturile Tale înaintea împăraților”. (Psalmii 119, 46) În zilele
lui Pavel, Evanghelia pentru care fusese întemnițat a fost dusă tot pe calea aceasta înaintea
prinților și nobililor cetății imperiale. Tot astfel, cu această ocazie, ceea ce împăratul
interzisese să se predice de la amvon a fost vestit din palat; ceea ce mulți au socotit ca
127