Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Aceia care cinstesc Legea lui Dumnezeu au fost acuzați că au adus nenorocirile peste lume
și vor fi priviți ca fiind cauza convulsiilor îngrozitoare ale naturii, a discordiei și a vărsării de
sânge dintre popoare, care umplu pământul de durere. Puterea care a însoțit ultima avertizare
i-a umplut de mânie pe nelegiuiți, mânia lor s-a aprins împotriva tuturor acelora care au primit
solia, iar Satana va provoca spiritul de ură și de persecuție cu o și mai mare intensitate.
Când prezența lui Dumnezeu a fost retrasă în cele din urmă de la națiunea iudeilor, preoții
și poporul n-au știut lucrul acesta. Cu toate că erau sub stăpânirea lui Satana și erau mânați de
patimile cele mai îngrozitoare și mai nelegiuite, ei încă se socoteau ca fiind aleși de
Dumnezeu. Slujba de la templu continua; jertfele erau aduse pe altarele mânjite și în fiecare
zi era cerută binecuvântarea divină asupra unui popor vinovat de sângele scumpului Fiu al lui
Dumnezeu, care căuta să-i ucidă pe slujitorii și pe apostolii Săi. Tot astfel, locuitorii
pământului nu vor ști atunci când hotărârea irevocabilă a Sanctuarului a fost pronunțată și
soarta lumii a fost stabilită pentru totdeauna. Formele religiei vor fi continuate de către un
popor de la care a fost retras, în cele din urmă, Duhul lui Dumnezeu; iar zelul satanic cu care
prințul răului îi va inspira pentru împlinirea planurilor lui răutăcioase va fi asemenea zelului
pentru Dumnezeu.
Pentru că Sabatul a devenit punctul deosebit de discuție în creștinătate, iar autoritățile
religioase și pământești s-au unit pentru a impune păzirea duminicii, refuzul stăruitor al unei
minorități de a se supune cerinței generale va face din ei obiectul unui blestem general. Se va
cere ca acei oameni puțini, care stau în opoziție cu o instituție a bisericii și cu legea statului,
să nu mai fie tolerați; că este mai bine să sufere ei decât națiuni întregi să fie aruncate în
confuzie și nelegiuire. Același argument a fost adus acum optsprezece veacuri împotriva lui
Hristos de către „conducătorii poporului”. „Oare nu vă gândiți că este în folosul nostru”,
spunea Caiafa cel nelegiuit, „să moară un singur om pentru norod și să nu piară tot neamul?”
(Ioan 11, 50). Acest argument va părea convingător; și, în cele din urmă, se va da un decret
împotriva acelora care sfințesc Sabatul poruncii a patra, denunțându-i ca meritând pedeapsa
cea mai aspră și dând poporului libertatea ca, după un anumit timp, să-i dea la moarte.
Romanismul din lumea veche și protestantismul apostaziat din lumea nouă vor lua o atitudine
asemănătoare față de aceia care cinstesc toate învățăturile divine.
Poporul lui Dumnezeu va fi atunci cufundat în acele scene de necaz și de suferință, descrise
de profet ca fiind timpul strâmtorării lui Iacov. „Așa vorbește Domnul: «Auzim strigăte de
groază; spaimă, nu este pace! S-au îngălbenit toate fețele. Vai! Căci ziua aceea este mare; nici
una n-a fost ca ea. Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea»” (Ieremia
30, 5-7). Noaptea de groază a lui Iacov, atunci când s-a luptat în rugăciune pentru eliberarea
din mâna lui Esau (Geneza 32, 24-30), reprezintă experiența poporului lui Dumnezeu în
ultimul timp de strâmtorare. Din cauza înșelăciunii practicate pentru a-și asigura
binecuvântarea tatălui, care voia să i-o dea lui Esau, Iacov fugise ca să-și scape viața,
înspăimântat de amenințările groaznice ale fratelui său. După ce rămăsese timp de mulți ani
în exil, se hotărâse, la porunca lui Dumnezeu, să se întoarcă în țara lui natală cu soțiile și
387