Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Capitolul 13 — În Ţările de Jos şi Scandinavia
În Țările de Jos, — tirania papală a provocat încă de timpuriu un protest hotărât. Cu șapte
sute de ani înainte de venirea lui Luther, pontiful roman a fost acuzat fără teamă de doi
episcopi care, cunoscând caracterul adevărat al „sfântului scaun”, au fost trimiși cu
următoarea solie la Roma: Dumnezeu „a făcut din împărăteasa și mireasa Lui, biserica, o
moștenire veșnică și nobilă pentru familia ei, o zestre care nu putrezește și nu piere niciodată,
dându-i un sceptru și o coroană veșnică, ale cărei beneficii ți le-ai însușit asemenea unui hoț.
Te-ai așezat în Templul lui Dumnezeu; și în loc să fii păstor, ai devenit lup pentru oi; ... ne-ai
făcut să credem că ești episcopul suprem, dar te porți mai degrabă ca un tiran.... În loc să fii
robul robilor, cum îți place să te numești, cauți să devii domnul domnilor.... Aduci dispreț
peste poruncile lui Dumnezeu; dar.... Duhul Sfânt este ziditorul tuturor bisericilor de pe
întinsul lumii.... Cetatea Dumnezeului nostru, ai cărei cetățeni suntem, cuprinde toate colțurile
cerului; și este mai mare decât orașul, numit de către sfinții profeți Babilonul, care pretinde a
fi de origine divină și care se înalță prin sine până la cer, se laudă că înțelepciunea lui este
nemuritoare; iar în cele din urmă, fără nici un temei, afirmă că ea n-a greșit niciodată și nici
nu poate greși.” (Gerard Brandt, History of the Reformation in and About the Low Countries,
b.1, p. 6)
Alții s-au ridicat secol după secol pentru a repeta acest protest. Acei învățători de la
început, care, călătorind prin diferite țări și cunoscuți sub nume diferite, au avut caracterul
misionarilor valdenzi și au răspândit pretutindeni cunoștința Evangheliei, au pătruns și în
Țările de Jos. Învățăturile lor s-au răspândit cu repeziciune. Ei au tradus Biblia valdenză în
versuri în limba olandeză. Ei spuneau că „în ea se găsea un mare avantaj; nici glume, nici
povești, nici fleacuri, nici amăgiri, ci numai cuvintele adevărului; că, desigur, ici și colo era
câte o coajă tare, dar că miezul și dulceața a ceea ce era bun și sfânt putea fi descoperit cu
ușurință în ea.” (Idem, b.1, p. 14). Așa scriau prietenii vechii credințe încă din secolul al XIIlea.
Acum au început persecuțiile Romei; dar, în mijlocul rugurilor și torturilor, credincioșii
continuau să se înmulțească, declarând cu hotărâre că Biblia este singura autoritate infailibilă
în materie de religie și că „nici un om nu poate fi constrâns să creadă, ci trebuie să fie câștigat
prin predicare”. (Martyn, vol. 2, p. 87) Învățăturile lui Luther au găsit un teren fertil în Țările
de Jos, unde s-au ridicat bărbați sinceri și credincioși pentru a predica Evanghelia. Dintr-una
din provinciile Olandei a venit Menno Simons. Instruit ca romano-catolic și hirotonit ca preot,
era cu totul necunoscător în ceea ce privește Biblia, pe care nu o citise de teama de a nu fi
amăgit de erezie. Atunci când l-a cuprins o îndoială cu privire la doctrina transsubstanțiațiunii,
el a privit-o ca fiind o ispită din partea lui Satana și, prin rugăciune și mărturisire, a căutat să
se libereze de ea, dar în zadar. A început să facă fapte de desfrâu pentru a încerca să aducă la
tăcere glasul mustrător al conștiinței, dar a fost fără folos. După un timp, a fost condus la
studiul Noului Testament și acesta împreună cu scrierile lui Luther l-au determinat să
147