Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
păcatul lui cel mare și a apelat la mila lui Dumnezeu. N-a putut fi abătut de la ținta lui, ci s-a
ținut tare de înger și a stăruit în cererea lui cu strigăte stăruitoare, disperate, până când a biruit.
Așa cum Satana l-a influențat pe Esau să meargă împotriva lui Iacov, tot astfel el îi va
provoca pe cei nelegiuiți să distrugă poporul lui Dumnezeu în timpul strâmtorării. Și, așa cum
l-a acuzat pe Iacov, el își va ridica acuzațiile împotriva poporului lui Dumnezeu. El consideră
lumea ca fiind supusă lui; dar grupa aceea mică, a celor care păzesc poruncile lui Dumnezeu,
se împotrivește supremației lui. Dacă ar putea să-i șteargă de pe pământ, biruința lui ar fi
deplină. El vede că îngerii sfinți îi păzesc și își dă seama că păcatele le-au fost iertate; dar nu
știe că situația lor a fost hotărâtă în Sanctuarul de sus. El are o cunoaștere deplină a păcatelor
pe care chiar el i-a ispitit să le comită și le prezintă înaintea lui Dumnezeu într-o lumină
exagerată, prezentând acest popor ca meritând exact ca și el să fie exclus din favoarea lui
Dumnezeu. El declară că Domnul nu poate să le ierte pe drept păcatele și, cu toate acestea,
să-i distrugă pe el și pe îngerii lui. El îi pretinde ca pradă a lui și cere să-i fie dați pe mână ca
să-i distrugă.
Când Satana îi acuză pe copiii lui Dumnezeu pentru păcatele lor, Domnul îi îngăduie să-i
încerce până la extrem. Încrederea lor în Dumnezeu, credința și hotărârea lor vor fi aspru
încercate. Când trec în revistă trecutul lor, nădejdile lor se topesc, deoarece în toată viața lor
pot vedea prea puțin bine. Sunt pe deplin conștienți de slăbiciunea și nevrednicia lor. Satana
caută să-i îngrozească la gândul că si-tuația lor este fără nădejde, că ocara lor nu va putea fi
ștearsă niciodată. El nădăjduiește în felul acesta să le distrugă credința, pentru ca ei să cedeze
acestor ispite și să-i abată de la credincioșia față de Dumnezeu.
Deși copiii lui Dumnezeu sunt înconjurați de vrăjmași, care sunt hotărâți să-i distrugă,
chinul de care suferă ei nu este teama de persecuție pentru adevăr; ei se tem că nu s-au pocăit
de toate păcatele și că, prin vreo greșeală, vor pierde împlinirea făgăduinței Mântuitorului:
„Te voi păzi de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă” (Apocalipsa 3, 10).
Dacă ar avea asigurarea iertării, nu s-ar da înapoi de la chinuri sau de la moarte; dar, dacă s-
ar dovedi nevrednici și și-ar pierde viața din cauza propriilor defecte de caracter, atunci
Numele sfânt al lui Dumnezeu ar fi batjocorit.
Din toate părțile ei aud comploturi de trădare și văd lucrarea activă a răzvrătirii, iar în
inima lor se ridică o dorință puternică, o sete sinceră a sufletului ca această mare apostazie să
se termine, iar nelegiuirea celor răi să aibă un sfârșit. Dar, în timp ce se roagă lui Dumnezeu
să oprească lucrarea răzvrătirii, ei sunt stăpâniți de un simț profund de regret, că nu mai au
putere să reziste pentru a da înapoi valul puternic al păcatului. Ei simt că, dacă totdeauna șiar
fi folosit priceperea în slujba lui Hristos, mergând din putere în putere, forțele lui Satana ar
fi avut mai puțină forță să se ridice împotriva lor.
Ei își amărăsc sufletele înaintea lui Dumnezeu, arătând către pocăința din trecut pentru
multele păcate și aducând în favoarea lor făgăduința Mântuitorului: „Dacă vor căuta ocrotirea
Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine” (Isaia 27, 5). Credința nu slăbește din
389