Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
De aceea a încercat să-i convingă, știind bine că prin folosirea forței față de astfel de oameni
nu făcea decât să-i întărească mai tare. Așa că el îi „rugă pe prinți să accepte decretul,
asigurându-i că împăratul va fi nespus de mulțumit de ei”. Dar acești bărbați credincioși
recunoșteau o autoritate mai înaltă decât aceea a conducătorilor pământești și au răspuns cu
mult calm: „Vom asculta de împărat în tot ce poate contribui la menținerea păcii și onoarei
lui Dumnezeu”. (Idem, b.13, cap.5)
În fața Dietei, regele l-a anunțat în cele din urmă pe elector și pe prietenii lui că edictul
„era pe cale de a fi declarat decret imperial” și că „singurul lor drum de urmat era acela de a
se supune majorității”. Aceste cuvinte fiind rostite, s-a retras din adunare fără să mai ofere
reformatorilor nici o ocazie de deliberare sau de răspuns. În zadar au trimis o delegație,
rugându-l pe rege se revină. Singurul răspuns la protestul lor a fost: „Este o problemă închisă;
supunerea este tot ce vă rămâne de făcut”. (Idem, b.13, cap.5)
Tabăra imperială a intuit că prinții creștini vor adera la Sfintele Scripturi, ca fiind mai
presus de învățăturile și cerințele omenești; și mai prevedeau că, oriunde va fi primit acest
principiu, papalitatea urma să fie în cele din urmă îndepărtată. Dar, asemenea multor mii de
oameni de atunci încoace, care priveau numai „la lucrurile care se văd”, s-au mângâiat la
gândul că tabăra împăratului și a papei era puternică, iar a reformatorilor era slabă. Dacă
reformatorii ar fi depins numai de ajutorul omenesc, atunci ar fi fost fără putere, așa cum îi
socoteau papistașii. Cu toate că erau puțini la număr și în conflict cu Roma, ei aveau tăria lor.
Ei au făcut apel „de la raportul Dietei la Cuvântul lui Dumnezeu și de la împăratul Carol la
Isus Hristos, Împăratul împăraților și Domnul domnilor”. (Idem, b.13, cap.6)
Pentru că Ferdinand a refuzat să țină seama de convingerile conștiinței lor, prinții au
hotărât să nu țină seama de absența lui și să aducă protestul lor fără întârziere înaintea
consiliului național. A fost întocmită o declarație solemnă care a fost prezentată Dietei, în care
se spunea:
„Protestăm prin aceasta înaintea lui Dumnezeu, singurul nostru Creator, Susținător,
Răscumpărător și Mântuitor și care într-o zi va fi Judecătorul nostru, ca și înaintea tuturor
oamenilor și a tuturor făpturilor, că noi, pentru noi și pentru poporul nostru nu consimțim, nici
nu aderăm în vreun fel oarecare la decretul propus, în toate punctele care vin în conflict cu
Dumnezeu, cu Sfântul Său Cuvânt sau cu conștiința noastră curată, pentru mântuirea
sufletelor noastre”.
„Dacă ratificăm acest decret, susținem că atunci când Dumnezeul cel Atotputernic îl
cheamă pe un om la cunoașterea Sa, acest om nu poate să fie liber să primească cunoștința de
Dumnezeu!”... „Nu există nici o învățătură sigură decât aceea care este în armonie cu sfântul
Cuvânt al lui Dumnezeu.... Domnul interzice învățarea oricărei alte doctrine.... Sfintele
Scripturi trebuie explicate prin alte texte mai lămurite din ele.... Această Carte Sfântă este
întru totul necesară pentru un creștin, ușor de înțeles și destinată să împrăștie întunericul.
Suntem hotărâți, prin harul lui Dumnezeu, să menținem predicarea curată și exclusivă a
124