Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
pună un accent mai deosebit; și nu este o învățătură, în sistemul actual de predicare, care să
fie tratată cu mai multă neglijență” (Commentary, Remarks on 1 Corinteni 15, par. 3).
Acest lucru a continuat până când adevărul slăvit, cu privire la înviere, a fost aproape cu
totul întunecat și pierdut din vedere de lumea creștină. Astfel, un scriitor religios de frunte,
comentând cuvintele lui Pavel din 1 Tesaloniceni 4, 13-18, spune: „Urmărind scopurile
practice de mângâiere, învățătura cu privire la nemurirea binecuvântată a drepților înlocuiește
pentru noi orice doctrină nesigură cu privire la a doua venire a Domnului. La moartea noastră,
Domnul vine pentru noi. Pentru aceasta trebuie să veghem și să ne rugăm. Cei morți sunt deja
trecuți la slavă. Ei nu așteaptă trâmbița pentru judecată și pentru fericire.”
Dar când a fost gata să-Și părăsească ucenicii, Isus nu le-a spus că ei aveau să vină curând
la El. „Mă duc să vă pregătesc un loc”, a spus El. „Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti
un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine” (Ioan 14, 2.3). Iar Pavel ne spune mai departe
că „Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va
pogorî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom
fi răpiți toți împreună cu ei, în nor, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi
totdeauna cu Domnul”. Și adaugă: „Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte” (1
Tesaloniceni 4, 16-18). Ce contrast izbitor între aceste cuvinte de mângâiere și acelea ale
slujitorului universalist citat mai înainte! Ultimul îi consola pe prietenii lui întristați cu
asigurarea că, oricât de păcătos ar fi fost cel mort, când și-a dat sfârșitul, el avea să fie primit
între îngeri. Pavel îi îndreaptă pe frații lui către venirea viitoare a Domnului, când cătușele
mormântului vor fi sfărâmate și „cei morți în Hristos” vor fi înviați pentru viață veșnică.
Înainte ca cineva să intre în locuințele celor binecuvântați, cazurile lor trebuie cercetate,
iar caracterele și faptele lor trebuie să treacă pe dinaintea lui Dumnezeu. Toți trebuie să fie
judecați după lucrurile scrise în cărți și să fie răsplătiți după cum au fost faptele lor. Această
judecată nu are loc la moarte. Observați cuvintele lui Pavel: „pentru că a rânduit o zi, în care
va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a
dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morți....” (Faptele
Apostolilor 17, 31). Aici, apostolul declară lămurit că a fost stabilit un timp anume, în viitor,
pentru judecarea lumii. Iuda se referă la aceeași perioadă: „El a păstrat pentru judecata zilei
celei mari, puși în lanțuri veșnice, în întuneric, pe îngerii care nu și-au păstrat vrednicia, ci șiau
părăsit locuința”. Și citează mai departe cuvintele lui Enoh: „Iată că a venit Domnul cu
zecile de mii de sfinți ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor” (Iuda 6.14.15). Ioan
spune că „a văzut pe cei morți, mici și mari, stând înaintea lui Dumnezeu; și au fost deschise
cărțile ... iar morții au fost judecați după lucrurile care au fost scrise în cărți” (Apocalipsa 20,
12).
Dar dacă morții se bucură deja de fericirea cerului sau de chinul din flăcările iadului, ce
nevoie mai este de o judecată viitoare? Învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la
aceste puncte importante nu sunt nici neclare și nici contradictorii; ele pot fi înțelese de mințile
345